FACEBOOK

(de unde vom afla că fraierul clasei a ajuns să conducă lumea, cum arată Facebook-ul de Dorobanţi, dar mai ales secretele de pe profilul lui Bote)

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca tare. Personale lezate de conţinutul acestui articol sunt rugate să ne trimită un e-mail la adresa notfunny@oradecooltura.ro. Nu se va întâmpla nimic, însă vom afla şi noi cine nu are simţul umorului.

Bine aţi revenit la Ora de Cooltură! Înainte de a trece la subiectul de azi, cu tristeţe în glas vă anunţăm că Ora de Cooltură va lua o pauză. Mai mică, mai mare, totală, încă nu se ştie. Ştim că Laurette va purta doliu 2 luni, iar Simona Senzual va ţine post, doar la carne, 40 de zile, dar nu avem încotro. S-ar putea să revenim într-un concept zilnic, ceva mai diferit, dar nu putem să vă dezvăluim nimic din tratativele pe care le ducem cu Sârbu, Voiculescu şi Vântu.

Bun, să trecem la treabă. Chiar dacă unora subiectul de azi li se va părea mai lejer, vă asigurăm că lucrurile stau exact pe dos. Şi nu neapărat pentru că vom vorbi de Cătălin Botezatu. Facebook-ul are legătură cu toate subiectele de care am vorbit până acum la Ora de Cooltură. Are de toate: Găuri negre, Artă abstractă, Teoria Evoluţiei, Mecanica Cuantică etc. Uitaţi-vă de exemplu la profilul Oanei Mădălina Dinu şi comparaţi-l cu găurile negre. După ultimele estimări ale NASA numărul de Friends al său se apropie de 8 × 10⁵² şi este în creştere. Se pare că nu mai departe de secolul următor profilul său le va înghiţi pe toate celelalte.

(click pe poză pentru a o mări)

După cum se vede totul e în Facebook şi Facebook-ul e în toate (aţi notat-o p-asta?). Mai mult decât atât, e un loc care stimulează din plin inteligenţa membrilor săi. Cel mai bun exemplu este dat de lansarea în iunie 2009 a jocului de super-strategie: „Farmville”. Studii recente ale cercetătorilor… britanici, confirmă că media IQ-ului celor peste 80 milioane de utilizatori ai complexului joc, este 152. Task-uri complicate precum sădirea pământului, tăierea buruienilor, scărpinatul purceilor pe guşă, inseminarea manuală a bovinelor şi colectarea îngrăşământului natural, aka bălegar, au ajuns să fie realizate de utilizatori cu o rapiditate ce sfidează toate predicţiile legate de vitezele din circuitele neuronale.

Dacă în urmă cu câţiva ani Gigi Becali dorea să devină intelectual citind filozofie, astăzi intelectualii devin oieri, crescându-şi turmele virtuale pe FarmVille.

Facebook însă nu se mândreşte doar cu ţăranii virtuali. A ajuns la Oxford! Da, da, chiar acolo! Celebra universitate a inclus un nou cuvânt în dicţionarul său şi chiar i-a acordat premiul de „Cuvântul Anului 2009”: „unfriend”. Un fel de „dezprietenire”, adică acţiunea prin care se Remove un Friend din List. Cum spuneam, nu eşti pe Facebook, nu exişti! Hellooo! Dar staţi că ne-am îndepărtat. Să revenim la oile noastre. Nu, aşa e vorba, nu intraţi iar pe Farmville!

Aşa… Îl ştiţi pe tocilarul clasei, nu? Looser-ul ăla ăla care citea cărţi multe, nu le avea cu gagicile şi stătea toată ziua la centrul de informatică. Ce-ar fi să te întâlneşti cu el acum, huh? Tu băiat realizat, cu Merţan SL, apartament pe Nordului, masă în fiecare weekend la Bamboo şi posesor al numărului de telefon al Danielei Crudu. Ce-ar fi să vină tocilarul ăsta la întâlnire cu Bugatti Veyron, să-ţi arate poze cu vila lui din Monte Carlo şi poze cu Daniela Crudu pe iahtul personal în Bora Bora? Nud. Nu el, ci ea. Făcute de el. După… Păi să nu-ţi vină să rupi în două pisicuţa aia cu care ai făcut tu bani clonând carduri? Eh, cam asta e situaţia cu Marc Zuckerberg, ăla de a creat Facebook-ul.

Tăntălăul ăsta în şcoală nu juca leapşa pe surprize Turbo, ci îşi băga nasul prin calculatoare. Făcea nişte chestii de le zice programe. Odată ajuns la liceu, în loc să ciupească gagicile de fund, s-a apucat să înveţe latina. Limba aia de o vorbesc doar morţii. Tot p-atunci a făcut un progrămel ca angajaţii lu’ tac-su să comunice mai uşor la birou, a scos o versiune a jocului Risk şi un „music player” numit Synapse, care (ţine-te bine!) folosea inteligenţa artificială pentru a învăţa preferinţele muzicale ale posesorului. Microsoft şi AOL (două companii mari de la americani, cam cum sunt Fornetti şi Dineş la noi) au vrut să cumpere Synapse şi să-l angajeze pe Mark. Ăsta nu şi nu. Că el vrea la facultate. Da’ du-te mă! (i-o fi zis tac-su). Şi a ajuns el la Harvard. La fel, nu-i păsa de gagici, iar colegii mai tăntălăi ca el îl ascultau cum recita Iliada (o poezie lungă, lungă şi naşpa rău).
Pe exact 4 februarie 2004 a lansat Facebook. Numele şi ideea le-a luat de la anuarul în care facultăţile puneau pozele studenţilor. Poze de buletin, nu ca acum…

(aşa arăta Facebook la o săptămână de la lansare)

Uite ce scria pe blogul lui în seara aia, după ce se certase cu gagică-sa (ita, şi-a găsit şi el pe una!):

„I’m a little intoxicated, not gonna lie. So what if it’s not even 10 p.m. and it’s a Tuesday night? What? The Kirkland şdormţ facebook is open on my desktop and some of these people have pretty horrendous facebook pics. I almost want to put some of these faces next to pictures of farm animals and have people vote on which is more attractive.”
—9:48 pm

„Yea, it’s on. I’m not exactly sure how the farm animals are going to fit into this whole thing (you can’t really ever be sure with farm animals…), but I like the idea of comparing two people together.”
—11:09 pm

Pentru vorbitorii de neengleză vom rezuma spunând că Mark deja prevestea apariţia Farmville.

Şi uite aşa a început Facebook (care la început a fost thefacebook.com) mai întâi pentru studenţii Harvard, dup-aia pentru alte facultăţi şi dup-aia pentru întreaga lume. Până a ajuns la noi, să te joci tu Farmville, dar mai ales pentru lumea din Dorobanţi.
Căci, da, dragi elevi, Ora de Cooltură a aflat din surse comune cu ziarul Cancan că există o reţea socială aproape trasă la indigo, de Dorobanţi! Numele său? Fei$buc! Îşi are serverul în Beller, accesul este ultra-limitat şi se face contra-cost (vezi, bă, Ţucăr… ăla, că ăştia au găsit cum să facă bani din el? Şi tu te tot coieşti atâta). Ora de Cooltură a reuşit totuşi să se infiltreze după îndelungate încercări. Am creat un personaj fictiv şi i-am convins greu pe admini că are peste 1 milion de euro în cont, conduce un Range Rover Vogue de culoare albă şi că a fost combinat cu Marina Dina. Astfel, am putut afla o multitudine (adică „multe” pe română) de informaţii:

– În capul paginii există: „Apdeit ior statut social”, iar ceva mai jos „Nius fid”, „Frenţ” şi „Mesigis”.
– Farmville se joacă pe Google Maps cu terenurile din Pipera. Cei mai şmecheri sunt unii de şi-au pus turme de oi pe ele.
– Mafia Wars se joacă între bodyguarzi. La închiderea ediţiei, pe primul loc erau al lui Codin, urmaţi îndeaproape de ai lui Sanchi.
– Aşa arată profilul Travel al lui Costel Căşuneanu:

Apelând la nişte cunoştiinţe cu cunoştiinţe în domeniul informaticii am reuşit să pătrundem pe profilul lui Cătălin Botezatu, unde i-am şi tras un PrtSc (nu „pârţ scurt”, ci „print screen”, adică un fel de copie a paginii). Iată mai jos cum arată aceasta:

(click pe poză pentru măririe şi din nou pentru o nouă mărire. Nouă)

Aceasta a fost ultima Oră de Cooltură. Cel puţin deocamdată. Probabil. Puneţi mâna şi citiţi! Nu cărţi, ci notele pe la Bamboo să nu vă mai tragă ăştia în piept. Duh! Evident, nu putem încheia fără o poză cu… Catrinel Menghia.

MARKETING

(de unde vom afla care-i treaba cu corporatriştii, cât marketing şi-a introdus Drăguşanca în ea, dar şi cine are cel mai mare „package”)

Lume, lume, ia Ora de Cooltură! Cine mai doreşte, cine mai serveşte?

După acest preambul marketingistic, vă spunem bine aţi revenit dragi elevi la Ora de Cooltură! Ce poţi să faci pe o aşa vreme? Mai bine stai în clasă şi asculţi. La fel cum au făcut Simona Senzual de teamă să nu i se onduleze părul de la umezeală sau Bote de frică să nu i se ude dresul. Să începem, aşadar, lecţia!

Marketing e atunci când se micşorează ceva ca să poată fi vândut. De exemplu, atunci când Irinel a trecut de la 1,87 m înălţime, la cei 1,47 m de-acum şi a lansat sloganul: “2 Irinei la preţ de 1!”. Marketing e şi atunci când ceva se măreşte ca să poată fi vândut. De exemplu, atunci când Drăguşanca a trecut de la 17 cm³ la bust, la cei 300 cm³ la ţâţe şi a defilat cu sloganul: “Acum, cu 1700 % mai mari!”. În marketing, chestiile se micşorează, se măresc, îşi schimbă culoarea, se fac “Diet”, îşi reduc, hapciu!, emisiile poluante şi câte şi mai câte. Toate astea, ca tu să le cumperi. Mai simplu spus, marketing e ceea ce fac unii ca tu să cumperi ca fraierul. Adică ăia care folosesc multă engleză pentru asta, gen “target market”, “pricing analysis”, “ROFL!” şi mai ales se îmbracă la costum când vin la Fratelli.

Şi pentru că era necesar ca orice primată să aibă un nume, li s-a zis “corporatişti”. Da, corporatişti, nu corporatrişti!

Eh, dar să revenim la marketing şi la engleză. Avem două tipuri: inbound şi outbound. Prima se ocupă să afle cam ce vrea clientul. Şi aici intră cercetarea de piaţă. Adică ce încearcă fetele de la Bamboo să facă: cine e ăla cu Ferrari-ul albastru?, unde are casă?, ce cadouri a făcut fostelor? etc. Mult mai sepcific, marketingul încearcă să afle, de exemplu:

1. Ce nevoi ar putea avea un grup de potenţiali clienţi?

Ăsta e mama şi tata marketingului. Aici se strâng ăia de se cred deştepţi şi încep să fac fel de fel cercetări, să afle cam ce n-ai tu nevoie acum, dar la care pot să facă ei publicitate astfel încât, în cele din urmă, să ai senzaţia că de fapt ai nevoie.

Adică: se intereseză Căşuneanu ăla mic şi face lista: un Vuitton, nişte Manolo Blahnik, un Cartier Tank Française şi o excursie în Bora Bora. Şi, pac!, scoate oferta pe piaţă: „Fă pe cineva fericit!”. Sar clientele să se aboneze. Ăsta le dă câte un număr. Preferenţial, evident.

2. Cum vor accede clienţii la produs (sau serviciu sau ce-oi mai vrea tu)?

 Iar aici vorbim un pic de ambalaj. Cu ce „package” (ita, se şi gândesc la prostii vorbitorii ăştia de engleză) te afişezi pe tarabă. Unii spun că aici intră ştiinţă, artă şi tehnologie. Dar noi vă spunem că nu e adevărat.

E foarte simplu. Că, na: la Bamboo combini cu un tricoaş Versace, la Fratelli cu o cămaşă Façonnable (iar dacă eşti corporatist cu un costum trist de coproratist), iar la Gaia cu un tricou Paul Smith rupt în 14. Sau ca să ai şi identificare uşoară a produsului şi descriere care să te diferenţieze de concurenţă amintim de cazul de mai sus: adaugi 50 grame de toxină botulinică de tip A în buze, 283 cm³ de implant preumplut cu gel siliconic coeziv în sâni şi descrierea o bagi în centerfold-ul ediţiei româneşti a revistei Playboy.

3. Cât sunt dispuşi să plătească potenţialii clienţi şi cum?

La faza asta se gândesc ăştia ce preţ să pună chestiei de-o vând. Unii pun preţuri mai mici ca să dea în cap concurenţei. Alţii pun preţuri mari ca să se, cică, poziţioneze mai sus. Adică să dai mai mulţi bani pe acelaşi lucru. Chestia e complicată rău, că trebuie să ţină cont de recuperarea costurilor şi alte şmecherii.

Ca să ne facem înţeleşi avem exemplul acesta: se bagă Tonciu la “ pricing analysis”: ”Deci 6.800 hermesul, cu 750 lubutanii şi cu 4200 şopardul, iese sub 10.000. Păi îl face pe el 10.000 de euro?”. Simplu, nu?

4. Care e concurenţa?

Aici vin ăştia şi pun întrebări cu găleata: Cine sunt concurenţii tăi pe piaţă? Ce nevoi ale clienţilor tăi satisface concurenţa? Care sunt similitudinile dintre produsul tău şi al concurenţei? Care sunt plusurile şi minusurile produselor concurenţei? Cum se compară preţurile tale cu ale ei? Cum se descurcă concurenţa per ansamblu? Cum plănuieşti să intri în competiţie cu ea? Oferi servicii mai bune? Preţuri mai mici? Cadouri mai multe şi mai scumpe?

Altfel spus, intră Daniela Crudu în club şi bagă GPS-ul: “ Adelina Vârciu la 33.00° N, 65.00° E; Simona Senzual la 28.00° S, 14.00° E; Andreea Tonciu la 18.00° N, 82.00° W”. În funcţie de asta se adaptează. Nu se bagă peste tatuajele Adelinei, nici în gura Simonei şi cu atât mai puţin peste nasul Andreei.

6. Cum faci ca produsul să fie identificabil?

La capitolul ăsta se screme lumea să spună în aşa fel produsului încât să fie concis, dar şi descriptiv. Faza e că e o treabă pentru care unii iau mai mulţi bani decât ia Alina Plugaru pentru un film. Iar unii mai bagabonţi şi-au făcut firme specializate în aşa ceva. Nu, domn’e, nu de filme porno! Trebuie să fii sigur că numele ăla, de-l fac unii brand, nu a mai fost folosit de altcineva, că nu seamănă cu altul deja folosit, că dacă ajungi să te extinzi la nivel global o să fie înţeles la Kuala Lumpur la fel ca la Moreni (Italia, evident!) şi câte şi mai câte.

Ca să facem munca mai uşoară avem şi exemple. Faci din Anna Stepvania Lyzhcko (Codin, am scris corect?) – Anna Lesko, din Matei Anton Aurel Eugen Ioan Florentin Vasiliu (sunt 12 nume, că nu am numărat exact?) – Matteo, din Simona Cristina Ştefania Suhoi (nu, nu te-a strigat nimeni, Simona, poţi să stai jos!) – Simona Senzual sau din Ionuţ Nicolae Pascu – Pepe. Şi pentru că am ajuns aici să menţionăm şi de „logo”, adică mâzgălitura aia care are legătură cu numele:

Bun! Şi ajungem la, hapciu!, outbound. Aici sunt mai multe chestii, dar cele mai tari sunt astea de le zic corporatiştii „edvărtaizing end promouşiăns”. Care e treaba cu ele? Extrem de simplu! Advertising e: „Colorata-i mâine gata!”, iar Promotion: „3 la leu!”.

Prima e o formă de comunicare prin care se încearcă să cazi tu în plasă ca să întreprinzi ceva legat de un produs, un serviciu sau mai ştiu eu ce le trece ălora prin cap. În cele mai multe cazuri include denumirea produsului sau a serviciului şi cam cât de minunat o să fii, o să te simţi, o să te simtă ceilalţi etc., dacă îl cumperi. E exact ce s-a întâmplat cu Oana Roman când a dat peste reclama asta de la 1895, creată de Irinel Columbeanu în facultate:

În loc să dea peste asta:

(„Tape worms”? I’m like WTF, dude?)

A doua, adică Promotion, dacă v-am pierdut pe drum, se împarte în ATL (Above the line), adică promoţia în media: radio, TV, presă scrisă, Internet etc. şi BTL (Below the line), adică promoţia pe care compania încearcă să o facă, sanchi, ca tu să nu te prinzi că e promoţie: sponsorizări, plasare de produs etc. Adică abureală!

Cam asta a fost. Înainte de final, evident, o poză cu Catrinel Menghia…

…dar şi precizarea că Fratelli, Bamboo, Ferrari, Louis Vuitton, Manolo Blahnik, Cartier, Versace, Façonnable, Paul Smith, Playboy, Hermès, Christian Louboutin şi Chopard au făcut advertising subtil, pe bani, în această Oră de Cooltură.

Joia viitoare, cam tot pe la ora asta, vom afla ce este… ta-dam… Facebook! Dar mai ales de ce toată lumea are peste 300 de friends in common cu Oana Mădălina Dinu, aka OMD, aka Omide, ce vedetă a filmelor japoneze pentru adulţi se ascunde sub profilul Horace Foca, de pe ce site ia Alexx Faur toate pozele pe care pretinde că le face în vacanţe, la ce temperatură fierb pozele donşoarei Gabriela D Cristoiu, dar mai ales de ce ptuem spnue orce verm desrpe Viking-wc Wong pencă nuosă înţelegă nich măcari cu Google Translate!

PSIHANALIZA

(de unde vom afla care a fost treaba cu Freud şi de ce trăgea el pe nas mai ceva ca la after-hour, ce pitici ai pe creier, dar, mai ales, de ce ţi-ai dori să te culci cu unul dintre părinţii tăi, I’m like WTF, dude?)

Bine ai revenit la Ora de Cooltură! Ai fost la “Cu naşu la psihiatru”, nu?

E filmul ăla în care DeNiro se strâmbă cât în toată cariera şi pe care românii l-au tradus total stupid. Mai bine era: “…la psiholog” sau “…la psiho-terapeut” sau “…la psihanalist”. Că, na, psihiatru înseamnă altceva, dar nu ne interesează acu’. Deci, care e treaba cu ăştia de te pun pe o canapea să te uiţi pe pereţi, îţi pun întrebări şi până la urmă îţi spun că de fapt vrei să i-o tragi părintelui de sex opus? Şi îţi mai cer pe 45 de minute cât pe 4 vodca-mere la Fratelli.

Eh, ca să ne lămurim care e treaba şi că am exagerat cu fazele de mai sus (în afară de preţ), să ne deplasăm în timp până la unu’ Sigmund Freud.

Ăsta era băiat de băiat. Fuma un pachet de ţigări pe zi, priza coca şi mai era şi misogin, cică. Cam cum sunt toţi băieţii de Dorobanţi… Pentru că s-a dus prea mult la şcoală, chestia aia care nu foloseşte la nimic, mr. Freud s-a apucat să vadă (la figurat, of course) ce e în capu’ oamenilor. Sau ca să ne înţeleagă toţi cititorii noştri: “ce e în capu’ la oameni”. Culmea e că acest minunat joc de cuvinte porcos, nu e departe de ce a găsit Freud. Dar asta mai târziu. A studiat el ce a studiat şi a zis că a descoperit cum să vindece oamenii de toate boalele, cu toate capu’, cu capu’, cu toate, pentru toată viaţa neconstienţi.

Şi pentru că trebuia să-i dea un nume, i-a zis ”Psihanaliză” (din latină: “psih” = “pisică”; “anal” = “fund”). Buuun! Şi pe când scormonea el în capul oamenilor, a găsit mai multe chestii. La Monica Columbeanu a dat de Ricky. La Cătălin Botezatu de nişte dresuri. La Bianca Drăguşanu de un creier mic (şi nu ne referim la ”cerebel”) cu striaţiile netezite de la botox. La Simona Senzual nu a găsit nimic. După ce a căutat el la specimenele de mai sus, a trecut la oameni normali. Şi a găsit aşa: “Eul” (sau “Ego” sau “Conştient”), “Sinele” (sau “Inconştientul”) şi “Supraeul”.

Care-i faza cu astea? Sunt un fel de elemente ale personalităţii tale. Eul e ăla care e în contact cu lumea exterioară: tu când ieşi la cafea pe Beller. Incoştientul e partea aia cea mai inaccesibilă (cam cum sunt fetele de Dorobanţi cu ăia care n-au maşină peste 50.000 de euro) a personalităţii. Ăsta e ăla cu dorinţele sau, scuzaţi limbajul, pulsiunile. Ăsta e atât de puternic că dacă nu-i dai poa’ să te bată la cap (unde altundeva?) zeci de ani. Adică tu, tot pe Beller, când îţi vine să te scobeşti în nas. Supraeul e ăla care o arde preţios. Ăsta e cu principiile morale şi apare la trecerea spre adolescenţă. Cu parşivul ăsta n-ai cum s-o scoţi la capăt. Idealul lui e perfecţiunea şi forţează Eul s-o atingă. Cum s-ar zice, îţi dă peste mână când vrei să o bagi în nas.

Evident că lucrurile nu stau atât de simplu precum băgatul degetului în nas. Hai să luăm un exemplu. Să zicem că o tipă, o vom numi absolut întâmplător Monica, ia de bărbat un miliardar fără să-l iubească. Vrea şi ea una-alta: un Vertu, un Bentley, o casă la Izvorani etc. Vocea conştiinţei, cum zic unii foarte sec, sau Supraeul, cum o să zici tu pe la piscină la Diplomaţi după ce citeşti Ora de Cooltură, îi şopteşte să nu-şi păcălească soţul cu vorbe dulci (cam cum pot fi vorbele dulci, I’m like hellooo?). Dar ea, gândindu-se la sărăcia în care a trăit, la maică-sa care s-a căsătorit cu un sărăntoc precum Cărtărescu, vrea să-şi depăşească starea socială. La ceva timp după nuntă începe să sufere de insomnii, migrene şi altele. Astea nu sunt decât pedeapsa Supraeului, pentru că nu a fost ascultat. Evident însă că ea nu ştie care e cauza suferinţei. Şi dacă nu se aruncă în braţele canapelei la psihanalist, se aruncă în ale şoferului.

Acum hai să o luăm şi altfel. O tipă se îndrăgosteşte de cumnatul ei. Faţă de exemplul de mai sus, asta ascultă de vocea Supraeului şi îşi reprimă dorinţele (adică le trage înapoi). Şi pentru că nu poate să facă faţă sentimentelor încearcă să le uite. Dar dorinţa asta nesatisfăcută renaşte sub ceea ce domnii cu halat alb (“halatu’, cât e halatu’?”) numesc manifestări de tip nevrotic.

Şi aşa se ajunge la psihanalist. Ăsta te pune pe o canapea, ia o seringă mare şi ţi-o introduce în câpăţână. Trage din Inconştient toate dorinţele, ţi-l dezinfectează bine-bine şi bagă nişte vitamine în Supraeu, ca să funcţioneze cum trebuie. Evident, aceasta a fost o glumă. Slabă. De fapt, e vorba de o seringă mică. Evident, asta e o glumă şi mai slabă. În realitate, psihanalistul încearcă să scoată la suprafaţă toate problemele din capul tău. Iar una dintre tehnicile întrebuinţate este descifrarea viselor. Astea nu prezic viitorul, cum zice adevărata fată a adevăratei mame Omida, ci sunt reprezentarea simbolică a dorinţelor.

(Mama Omida pe canapeaua lui Carl Jung)

Freud zicea că visul este: “Viaţa pe care o duce psihicul în timpul somnului”. Greu, domn’e, greu, Freud ăsta! Eh, dar visul poa’ să mai fie definit şi ca o reacţie la nişte stimuli de-afară sau din tine. În primul caz, de exemplu, dormi cu geamul deschis şi ţi-e frig, aşa că visezi că eşti într-o furtună de zăpadă la Cortina D’Ampezzo. Sau visezi că auzi nişte clopote de biserică, dar de fapt îţi sună alarma de la Vertu să te trezească. În cazul al doilea, sunt două feluri de stimuli: fizici şi psihici. Adică, îţi vine să faci pişu şi visezi ceva de genu’, iar faza ailaltă e aia cea mai importantă: stimulii psihici! Cel mai simplu e la copii, când visele arată o dorinţă neîmplintă, de obicei din ziua precedentă.

Eh, în timpul terapiei, psihanalistul te pune să faci ceea ce se numeşte “asociaţii libere”. Adică, ce-ţi trece prin cap legat de visul ăsta. Şi se crede că atunci apar chestii care te pot trimite la ce ai ascuns în inconştient.

Ca să nu mai prelungim suspansul, mai ales că ne apropiem de final, să explicăm care e faza cu ăia care vor să se culce cu părintele de sex opus. Asta e o goangă pe care a scos-o Freud (şi pe care foarte mulţi psihanalişti de seamă fie au modificat-o radical, fie au negat-o) şi care e cunoscută sub numele “complexul Oedip”. Cum s-ar zice, e o legătură erotică la nivel inconştient între individ  şi părintele de sex opus, care duce şi la rivalitatea cu părintele de acelaşi sex. O goangă, cum spuneam… Dacă nu cumva mama ta este Catrinel Menghia.

Asta a fost ”Psihanaliza”, pe scurt. Pentru mai multe informaţii evitaţi Wikipedia şi mai intraţi pe la Cărtureşti, Humanitas sau Diverta. Sunt acolo nişte chestii din carton şi hârtie care vă pot ajuta. Aveţi grijă însă să nu vă observe Marina Dina când intraţi, că vă faceţi de râs. 

Săptămâna viitoare Ora de Cooltură le dă vacanţă elevilor săi. Ne revedem pe 24 iunie când vom discuta despre o chestie jmecheră rău: Marketingul. De unde vom afla cum poţi să te vinzi mai bine, ce e cu mesajele subliminale (adică nişte chestii de ţi le bagă Coca Cola în cap şi au legătură cu Inconştientul învăţat azi) şi cum să vinzi orice în 5 paşi simpli!

FOTOGRAFIA

(de unde vom afla cum poţi face poze jmechere, ce firmă a scos obiectiv model Irinel Columbeanu şi ce aparat foto să-ţi cumperi)

Faci poze. În primul rând, să-ţi pui pe hi5. Alea cu tine la Rex pe plajă, cu o şampanie şi două siliconate (la care pui comment: “astavara la rex cu 2 prietene”). Pe Snagov cu jetu’, cu Căşuneanu ăla mic (la care pui comment: “marfaaaa”). Lângă Mugur Mihăescu (la care pui comment: “cu fratele meu mori de ras cu asta”). Le faci cu telefonul, iar în cel mai bun caz cu un Sony Cyber-shot, luat la ofertă de la Flanco. Sau, na, dacă nu cumva ţi-ai luat unul d-ăla jmecher cu “tun”, pe care ai dat vreo 1.000 şi ceva de euro şi pe care îl ţii pe “Auto”.

Acum, uită-te şi tu la pozele tale! Nu ţi se pare că sunt toate la fel? Între ele şi cu ale altora. Bine, dacă le pozezi pe Simona Senzual, Daniela Gyorfi, Bianca Drăguşanu etc., rezultatul oricum va fi acelaşi. Dar noi ne referim la situaţiile când pozezi oameni, locuri, lucruri ş.a. diferite. Nu zice nimeni să faci poze ca asta:

Dar măcar ceva de genu’ ăsta ar putea să iasă:

Stai tu şi te gândeşti: ”LOL! adică ce, mă, eu nu pot să pozez un băieţel şi un căţel?”. Păi, e foarte posibil, dar nu o sa iasă în veci aşa. Iar ca să înţelegi exact de ce, ia să vedem care e treaba cu fotografia…

Fotografia e 99% linii, culori, forme, lumină şi lipsa ei. 1% e despre cine sau ce e în poză. Cum ar veni, poţi să pozezi tu chiar şi Porsche-ul tău Cayman, că tot nu o să se uite nimeni la el. Iar alţii pot să fotografieze nişte spiţe banale ca astea de mai jos şi toată lumea să belească ochii:

Care e faza? Domn’e, nu contează cât de scump e aparatul tău foto. Contează, în mare, două lucruri: compoziţia şi lumina. Adică, cum aranjezi sau cum nu aranjezi chestiile de prin poză şi ce lumină cade sau nu cade, pe ele. Poţi să ai tu aparatul de mai jos, care costă vreo 42.000 $, că tot poze de buletin o să scoţi:

Păi s-o luăm cu lumina. Asta e strâns legată de o chestie de îi zice expunere. Cum ar veni, în ce fel expui aparatul la lumină. Adică, dacă îl laşi prea mult la soare, s-ar putea să se topească. Când a ajuns subţire cât o peliculă de film îl poţi răci şi ai o poză foarte originală. Nu e chiar aşa. Contează cantitatea de lumină care intră pe gaura aia prin care face el cu ochiul. Click! Dacă face găurica mică intră puţină lumină. Dacă face ditamai găuroaia, intră, ghici? Bravo, Simona, mai multă lumină. Când intră prea multă zic unii că e arsă sau supra-expusă. Şi invers, dar în niciun caz “nearsă”.  Mărirea şi micşorarea găurii se face, la majoritatea aparatelor care au aşa ceva, de la butonul “A”. Care vine de la “aperture” (din franţuzescul: “apperturision” = “a face găuri”). Românii îi zic “diafragmă” şi oricât ai crede, nu arată aşa:

Cum se foloseşte diafragma aparatului? Păi, e simplu. Vrei mai puţină lumină, adică o gaură mai mică, îi dai mai multe numere, contrar logicii elementare, aşa cum se poatre vedea mai jos:

Bun. În afară de mărimea găurii, numerele pe care i le dai, diafragme etc., mai contează cât de mult te ţine. Cu alte cuvinte ”timpul de expunere” (sau cum spun vorbitorii de germană: ”shutteren speeden”. De unde şi butonul cu ”S”). Şi mai simplu, cât ţii gaura deschisă. Că, na, dacă o ţii mai mult, intră mai multă lumină. Aşa că începi să ai o combinaţie între mărimea găurii şi cât o ţii deschisă:

Deci, să rezumăm: n-ai lumină, faci gaura mai mare sau o ţii deschisă mai mult. Eh, acu’ apar problemele. Când timpul de expunere e mare şi mişti aparatul sau se mişcă ăia prin faţa ta, îi vezi în poză ca după o noapte la Bamboo, adică în ceaţă. În schimb, dacă dai gaura mare nu prea mai vezi ce e în spate. Şi din combinaţiile astea poţi să faci o gramadă de chestii mişto.

Acum că ai înţeles cum e cu butoanele de pe aparat (alea cu “AUTO, “P”, “M” şi toţi maimuţoii ăia poţi să le ştergi cu acetonă)…

…îţi mai explicăm despre încă unul. Ăla reglează ceea ce se cheamă ISO. Nu e vorba de certificarea aia cu 9001, 14001, dar tot cu cifre e. Înseamnă cam cât de senisibilă la lumină e chestia aia din aparat care o primeşte. Când cifra e mică are nevoie de multă lumină: ISO 100, ISO 200, de exemplu poa’ să facă poze în solar. Când e mare: ISO 1600, ISO 32000, poa’ să facă poze şi în cavouri. Pentru finalul acestei părţi, te anunţăm că nu contează nici cât de mare o ai. Cum s-ar zice, nu contează mărimea obiectivului, ci ce anume ştii să faci cu el!

Obiectiv Panasonic model Irinel Columbeanu

Obiectiv Sigma model Roxana Ciuhulescu

Buuun. Acum să trecem la compoziţie. Aici e cel mai complicat. Sunt câteva reguli de bun simţ, cum ar fi: nu te scobi în nas când foloseşti bliţul, descalţă-te când intri în studioul foto sau pune mâna la gură când developezi un film. Şi unele de rău simţ. Le-am selectat pe cele mai importante 5:

1. Treimile.

Imaginează-ţi că împarţi poza în nouă părţi egale. Pune şi tu ce vrei să pozezi pe una din liniile alea verzi sau la intersecţia dintre ele. Ca să fie mai sigur că nu greşeşti, trage-le cu carioca pe ecranul LCD.

2. Liniile.

În afară de liniile alea verzi pe care le-ai tras cu carioca verde, poţi să foloseşti alte linii care să atragă atenţia asupra subiectului, ca asta de jos. Pentru asta nu îţi trebuie carioca maro.

3. Încadrarea.

Asta e complicată rău, dar ca să-ţi fie uşor, în unele cazuri poţi să faci o “ramă” din ce găseşti în jurul tău, cum a făcut ăsta aici:

4. Tăierea.

Aici e simplu. Nu aglomera poza. Adică fă o poză la ce te interează, nu la toată galaxia.

5. Echilibrul.

Când nu pui în mijlocul pozei subiectul tău (ceea ce ar fi bine să faci cât mai des, mai ales dacă ţii cont de regula treimilor), s-ar putea să laşi un “gol”. Aşa că poţi să echilibrezi poza, dacă incluzi un alt element mai puţin important (ca mai jos, unde nu e vorba tocmai mijloc, dar prinzi ideea).

Pe final, uite ce aparate foto digitale îţi recomandăm noi:

Nivelul 1 – grad redus de strofocare

Canon S90 IS

Costă vreo 18 milioane (cam cât o masă subţire la Le Gaga). E micuţ şi tocmai d-aia poţi să-l cari peste tot cu tine. Reglezi o grămadă de chestii la el, gen distanţă focală, diafragmă, ISO, timp de expunere etc. Poţi să-l iei de aici: http://www.f64.ro/canon-powershot-s90-is-10-mpx-zoom-optic-3-8x-lcd-3-inch.html

Nivelul 2 – grad mediu de strofocare

Canon G11

Dai pe el cam 22 de milioane (o masă decentă la Turabo Summer Club). E cât de cât micuţ, dar nu prea o să te simţi comod cu el în buzunar. Asta doar dacă nu vrei să zică lumea că ai teancul cu euroi la tine. Faci o grămadă de reglaje la el, ISO-ul merge până la 12800 şi poţi să-i ataşezi şi bliţ. Îl au tot ăştia: http://www.f64.ro/canon-powershot-g11.html

Nivelul 3 – grad mare de strofocare

Nikon D90

Ăsta costă 40 de milioane (o masă cât de cât ok la Bamboo), cu tot cu un obiectiv Nikon AF-S 18-105 mm F/3.5-5.6G ED VR (în traducere liberă = face poze marfă). E deja nivelul semi-profi. Faci cam tot ce-ţi trece prin cap cu el şi filmează HD.

Asta a fost pentru azi. Vă aşteptăm joia următoare pe la aceeaşi oră cu o lecţie tare de cap: PSIHANALIZA. De aici vom afla: care a fost treaba cu Freud şi de ce trăgea el pe nas mai ceva ca la after-hour, ce pitici ai pe creier, dar, mai ales, de ce ţi-ai dori să te culci cu unul dintre părinţii tăi (I’m like WTF, dude?)

Ah, şi să nu uităm! Iată şi o poză cu Catrinel Menghia. Cu sau fără legătură cu subiectul de azi:

DIETA

(de unde vom afla care e treaba cu proteinele, carbohidraţii şi alte-alea, ce trebuie să haleşti ca să nu te îngraşi şi ce treabă are James Bond cu toate astea)

Bine v-am regăsit la o nouă Oră de Cooltură! Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, vă rugăm aşezaţi-vă pe locurile dumneavoastră. Domnişoară Oana Roman, aşezaţi-vă, de asemenea, pe locurile dumneavoastră.
Deci… hăinuţele alea de la D&G urlă de durere pe tine. Stau întinse de zici că sunt supuse la tortură în Evul Mediu (Evul Mediu, ăsta, fiind ceva care nu era nici prea mare, nici prea mic).

Nasturii stau în tensiune, mai, mai să plesnească. Dacă ţi-ai pune şi ţintă la ei, te-ar acuza ăştia de port ilegal de armă. Dar na, e totuşi D&G!

Bun, după ce ne-am delectat cu nişte glumiţe a la Vacanţa Mare (special pentru cititorii noştri care au deschis laptop-ul la piscină la Bamboo. Fără numă, fără număr!), să vedem care e treaba cu dieta asta, deşi foarte bine ar fi putut să fie vorba despre nutriţie. Dar, na!, facem rating mai mare cu „dieta” (fiind chiar la un pas de a scrie „Senzaţional! Dieta-minune! Vezi cum poţi să scapi de kg în plus!”,  de parcă ai putea să scapi de kilogramele în minus…)

Pentru început, să aflăm cum se numeşte ce bagi în tine. Ne referim la burtă, nu la alte părţi ale corpului! Păi îţi intră în burtă două chestii mari şi late (în alte părţi îţi poate intra o chestie mare şi lată, într-un caz fericit, două chestii mari şi late, într-un caz mai neobişnuit sau una mică şi îngustă, într-un caz absolut nefericit): macronutrienţi şi micronutrienţi. Deci, două chestii mari şi late, dintre care una e „micro”. Mişto formulare! Eh, la macronutrienţi intră chestiile alea de care tot auzi tu: proteine, carbohidraţi (sau glucide) şi grăsimi (sau lipide). Astea au calorii, cum ar veni, câtă energie bagă în tine. Proteinele au 4 calorii pe gram, carbohidraţii tot 4, iar grăsimile 9. Deci 4 şi cu 4… 7 şi cu 9… 18. Nu, Simona?

La micronutrienţi intră vitamine, minerale, enzime şi alte-alea. Şi nu prea ne interesează, dar pe tine ar cam trebui. Acum, să vedem pe scurt care e treaba cu macronutrienţii ăştia.

PROTEINELE

Proteinele fac muşchiu’ mare. Fără ele e greu să o duci prea mult. Unde se găsesc ele? Păi, în primul rând la animale: carne, ouă, lactate etc. Sau în unele leguminoase: mazăre, nuci, seminţe, ciuperci (nu alea halucinogene de la Krystal!) etc. Atunci când vrei să bagi sub nas nişte proteine din carne e bine să fie din pui sau curcan, pentru că nu au grăsime. Vita e bună şi ea, în special dacă e slabă.

La fel e şi cazul porcului. Ce variante mai ai? Păi ar mai fi ouăle (sau oolele, pentru cunoscătorii de latină) şi produsele lactate. Dar ai grijă că astea din urmă pot avea multe grăsimi naşpa.

De câte proteine ai nevoie pe zi? Depinde de mai multe chestii: vârstă, greutate, efortul pe care îl faci etc. Dacă eşti sedentar (adică ai probleme cu dinţii): aprox. 1 gram pentru fiecare kilogram pe care îl ai (adică dacă ai 80 de kile, bagi în tine 80 de grame de proteine, ce-i aşa complicat?). Dacă faci efort intens: 1,5 – 2 grame pentru fiecare kilogram. Iar uneori chiar mai mult.

CARBOHIDRAŢII

Crabohidraţii îţi dau energie. Unde se găsesc? În general, în sursele de origine vegetală. Faza tare e că sunt de mai multe feluri, dar tu trebuie să te rezumi deocamdată la ăia „simpli” si la ăia „complecşi”. Cască ochii! Ăştia când intră în tine, pancreasul dă drumul la insulină. Eh, asta la rândul ei zice stop la arderea de grăsimi şi nu face altceva decât să o depoziteze. Dar! Carbohidraţii simpli sunt cei mai naşpa. Ăştia se absorb repejor şi începe să curgă insulina în tine ca şampania la Bamboo. După faza asta, insulina scade brusc şi atunci începi să strângi grăsime pentru vremuri grele. Pe ăştia trebuie să-i consumi doar după un efort intens (vezi tabelul cu „Numărul de calorii arse şi activitatea depusă”, de mai jos). Carbohidraţii complecşi sunt papa bun. Ăştia nu sunt consumaţi rapid şi deci ai şanse reduse să se transforme în grăsime. Faza e că nu trebuie să bagi nici din ăştia ca spartul în tine. Fibrele alimentare iarăşi sunt mega-ok. Astea ajută la digestie şi se găsesc în plante. În plus, pun frână la insulină, care se eliberează redus.

Cele 4 reguli de aur ale carbohidraţilor:

1. Bagă în tine din ăia complecşi: legume şi leguminoase.
2. Haleşte fibre: legume şi leguminoase (the sequel).
3. Nu te păcăli cu fructele. Chiar dacă au puţine calorii, conţin zahăr sub formă de fructoză. Sunt bune alea de pădure, dar nu exagera!
4. Fugi de ei seara, că poţi să pui grăsime în timp ce dormi.

(Ce se întâmplă mai sus? Chiar dacă unii vor spune că e vorba de o orgie sexuală, cu partenerii îmbârligaţi care-încotro, în care unii scot sunete de plăcere „OH”, iar alţii vor să ia o pauză „HO!”, vă garantăm că e de fapt structura sucrozei, adică a zahărului alimentar)

De cîţi carbohidraţi ai nevoie pe zi? Iarăşi depinde de mai multe chestii, dar, în general, dacă vrei să slăbeşti ai nevoie de 0,5 – 2 grame pe kilogram.  Dacă vrei să pui muşchi şi să ajungi precum Cornelius Corazon Păsat, îţi trebuie ori Oana Roman să te alerge în jurul patului, ori între 2 şi 6 grame/kg.

GRĂSIMILE

Să ne înţelegem de la bun început, că le cheamă mama acasă strigându-le „grăsimi”, nu înseamnă neapărat că se depun în chestia albă de se scoate prin lipo-absorbţie la dr. Stan, după cum zice Ciao.

(Ne-am dat seama că o poză cu două ţâţe e mult mai interesantă, mai ales pentru cititorii noştri de sex masculin, decât o burtă luată la raşchetat)

Grăsimile astea îţi oferă energie şi alte chestii folositoare corpului tău. S-a crezut mult timp că sunt de vină pentru că te faci cât un Audi Q7, dar s-a descoperit că nu e aşa. Ba, din contră, ai nevoie de ele. Se împart în trei echipe:

– alea saturate: sunt în carne, ouă, lapte etc.
– alea polinesaturate (eh, vezi?, se complică lucrurile): sunt în peşte şi uleiuri vegetale, adică ulei de floarea soarelui, porumb etc.
– alea mononesaturate (na, c-am zis-o): sunt în surse vegetale, adică măsline, alune, nuci, seminţe etc.

Tu ar trebui să mănânci d-alea naturale. Astea îţi aduc Omega-3, o chestie pe care nu o poartă Bond la mână, dar e absolut necesară organismului.

De câte grăsimi ai nevoie pe zi? Cel mai bine ar fi să consumi între 1 şi 2 grame pe kilogram. Dar iarăşi contează grutatea ta, cât efort fizic depui, ce urmăreşti cu alimentaţia etc.

Ne-am învârtit ce ne-am învărtit, dar nu am ajuns la ce o interesează pe Oana Roman.

EU, CUUUM SLĂĂĂBEEESC?

Păi, în primul rând trebuie să te uiţi în oglindă şi să nu-ţi mai placă deloc de tine. Dacă nici ţie nu-ţi mai place, e clar că de mult nu mai întoarce cineva capul după tine pe stradă. Ah, am înţeles, nu contează ce zic ceilalţi! Bine, hai să zicem că halim (că tot suntem la subiect) vrăjeala asta. Dar măcar trebuie să-ţi pese de sănătatea ta. Ah, nu-ţi pasă nici de ea! Atunci ar trebui să-ţi pese de ăia care se preocupă de sănătatea ta, părinţii, prietenii, Cornel Păsat etc. Nu spune că nici asta nu te interesează că te trimitem la psiholog. Şi ăia au nişte injecţii mari de ţi le bagă în cap.

Domn’e, eşti gras/ă! Nu e o tragedie mondială, dacă te gândeşti bine. Unii n-au un picior, un ochi, sunt în scaun cu rotile etc. Tu ai ce să faci. E simplu! În loc să-ţi oferi 30 de minute pe zi de plăcere când stai la masă şi 23 ore şi 30 de minute, tot pe zi, de neplăcere când te vezi cum arăţi, inversezi chestia asta. Da, la început masa o să ţi se pară horror.

Dar când o să strângi informaţii despre cât de diversă poa’ să fie o masă sănătoasă şi care nu îngraşă, o să ne dai dreptate. Ia, hai, bagă de acu’ 3 flotări! Scoate Rolexul ăla de la mână, pune Mac-ul (pe care oricum îl ţii doar ca să intri pe net şi să-ţi faci poze strâmbe în softul ăla stupid) pe masă şi treci. Şi du-te până la Nic în Beller şi ia-ţi legume de toate felurile, nuci, seminţe, alune, avocado, ouă, peşte, carne slabă, fructe de pădure. Aruncă la gunoi cerealele, cartofii, mierea, dulciurile şi pastele. Adică, taie carbohidraţii ăia nasoi. Şi apucă-te de mişcare. Ia exemplul de mai jos:

Numărul de calorii consumate şi activitatea depusă:

Calculat nota de plată la Bamboo: 130 calorii (cu calculatorul telefonului), 815 calorii (pe degete), 1300 calorii (în minte).

Combinat o gagică la Charme: 2 calorii (dacă învârţi cheia de la Porsche pe deget), 314 calorii (dacă începi cu: „Pisi”).

Introducerea card-ului în ATM: 2 calorii (dacă nu te numeşti Simona Senzual), 460 de calorii (dacă pe cardul tău e inscripţionat „SIMONA SENZUAL”).

Sex: 1 calorie (cu Oana Roman), 570 calorii (cu Marina Dina), 3800 calorii în două zile (cu Catrinel Menghia).

Citit o carte: 30 calorii („Ghid de vacanţă în Kuşadasi”), 30.000 de calorii şi nouă luni („Crimă şi pedeapsă”).

Cam asta a fost Ora de Cooltură de azi. Evident, sperăm că ţi-am trezit apetitul pentru slăbit. Aşa că pune mâna şi informează-te. O poţi face aici, unde găseşti numai persoane profi: www.getfit.ro. Ne-am informat şi noi la greu ca să scriem aici, aşa că fă-le trafic.

(Era cât pe ce să terminăm Ora când ne-am dat seama că nu pusesem nicio poză cu Catrinel. Nţ, nţ, nţ!)

Săptămâna viitoare, tot joi (care vine după miercuri, dragă Simona), cum te-am învăţat, vorbim despre Fotografie. De unde vei afla: cum să faci poze jmechere (nu ca alea de anu’ trecut de la petrecerea lu’ Fisher la St. Tropez, pe care le-ai dat la CanCan), ce-i aia artă fotografică, ce aparat să-ţi iei şi cum să faci poze nud.

POEZIA

(de unde vom învăţa cum să înţelegem o poezie, cine învinge în duelul liric Sorinel Puştiu’ vs. Eminescu sau ce trece prin capul poeţilor când scot versuri)

(acum cu 100% mai multe diacritice)

Sub motto-ul:

“Foaie verde analfabet
Românul s-a născut poet”

Bună ziua, dragi elevi!

Drăguşanu Bianca… “Prezentă!”
Familia Columbeanu… “Prezenţi!”
Senzual Simona… ”Prezentă!”
Botezatu Cătălin… “Prezentă!”

Buuun! Să începem lecţia de astăzi! După lucruri ultra-complicate precum Big Bang-ul, vom trece la un mare fâs: Poezia. Chestia asta e compusă din rândurile de le scriu plângăcioşii. Sau, la un nivel avansat, cantautorii pop şi creatorii manelişti. Printre plângăcioşi avem nume destul de cunoscute precum Rambo (care se semna în franceză cu Rimbaud), care scria tâmpenii de genul:

“Era nespus de dezbrăcată
Şi arbori falnici indiscreţi,
La geam se-nghesuiau s-o vadă
Apropiindu-se şireţi.”

Sau, scuzaţi exprimarea, Labiş care la rândul său scria, chiar despre poezie, aşa:

“Deşi-i din implicaţii şi rămurişuri pure
Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup,
Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure,
Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup.”

Hahaha, big lol, ce looseri! Duh! Pentru că iată avem printre cantautorii pop, versuri cu adevărat adevărate… frate (atenţie, rimă!):

“În sufletul meu e târziu
Iar tu nu mă mai vrei
Simt că te-ai plictisit
Văd că nu te mai distrezi”

De Andre (nu Gide!) (romanciere şi poetese de origine română), volumul: ”Best of Andre”, câştigător al Prix Goncourt 2002.

Sau printre creatorii manelişti:

“Cât vei mai continua
Să mă mai minţi aşa
Mama ta nu mă vrea
E împotriva mea”

De Liviu Guţă (n. 15 martie 1975, la Botoşani, poet şi prozator), volumul: ”Mare chef”, câştigător al Premio Cervantes 2007.

Pentru că domnişoara Simona Senzual dă semne de foială, să vedem în amănunt care e treaba cu poezia asta. Ea este de fapt:

a)     o formă de a spune foarte frumos ceva frumos.
b)     o formă de a spune foarte urât ceva frumos.
c)     o formă de a spune în orice combinaţie termenii de mai sus.
d)     o lipsă de formă a tuturor combinaţiilor de mai sus (un fel de supersimetrie a literaturii, ca să parafrazăm, hapciu!, ora de mecanică cuantică).

Cum s-ar spune, poezia poa’ sa fie ce vrea muşchiu’ ei. Ideea cea mai importantă este însă să facem puţină anatomie pe ea şi să vedem din ce muşchi e compusă. Aceştia sunt numiţi “figuri (sau fiţe) de stil”. Iar cea mai importantă carte în acest domeniu rămâne “Manual de stil” de Dana Budeanu :

Cartea prezintă într-un mod exhaustiv, emipric şi subcutanat, figurile, iar noi ne vom rezuma la a le prezenta pe cele mai importante:

Personificarea 

Asta e foarte simplă. E atunci când faci din neom, om (cum a făcut Drăguşanu din Bote, când l-a părăsit): “Ploaia iar îmi bate uşor la geam”, după cum cuvântă formaţia liric-instrumentală ASIA. La scurt timp după apariţia volumului, un obscur poet care a intrat prin efracţie şi pe bancnota de 500 lei, a comis un plagiat prin versurile: “Că de-i vremea rea sau bună,/ Vântu-mi bate, frunza-mi sună”. Top, top, top, ruşinicăăă!

Metafora

Chestia asta e atunci când treci de la un cuvânt la altul fără sa dai prioritate. De exemplu, vii tu cu Porsche-ul pe Beller şi bungheşti un loc în faţă la Turabo. Aşa că nu-l mai laşi pe ală din dreapta să treacă pe rombul ăla alb cu galben, că poate iţi ia locul Alin Cocoş. Ca să revenim la cuvinte, e atunci când pui egal între două cuvinte fără să pui şi =. Zice Delia, într-o glosă: “Aş vrea să-mi dai parfum de fericire”. Sau poetul: “Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,/ Prin care trece albă regina nopţii moartă.” Adică foarte emo, aşa… Whata looser, Emonescu ăsta!

Comparaţia

Aceasta e o figură de stil foarte întâlnită. Se foloseşte când lângă un cuvânt mai pui unu’ ca să-l faci pe primu’ mai bengos. De exemplu: “te iubesc ca pe ochii din cap”, după cum spune tânărul poet Sorinel Puştiu’. Acelaşi domn la care ne-am tot referit, Eminescu, zicea: “Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic„. WTF? Adică luna e un fel de cuptor cu microunde? Big no-no!

Acum, că am înţeles şi treaba asta, să vedem ce feluri de poezii scriu poeţii ăştia. Ele sunt clasificate în:

a)     mai stupide de atât nu se poate

“femeia plătită a unui zeu spală visele de mult sânge şi de multă carne
femeia plătită a unui zeu ia fiecare os pentru a fi trecut în alfabetul de întuneric
femeia plătită a unui zeu scoate din creier Talmudul, Biblia, Coranul”

Dan Mircea Cipariu ăsta de a scris asta e un terminat! Băi, hahalero, învaţă să faci poezii, nu aroganţe d-astea!

 a)     extrem de stupide

„Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.”

Se poate lejer observa că Nichita Stănescu habar n-are nici măcar de limba română. Cum naiba să laşi pe cineva o frunză? I’m like.. hellooo!

 b)     stupide

„Eu eram copil, ea era o copilă
eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
şi erau steluţe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în „Poeme de-amor”, precum ştii

dar lăsaţi-o baltă, copii:
erau steluţe în genele ei.
CORUL: Erau steluţe, erau steluţe, erau stelu-u-uţe
În ge…eeneee…leeeee… nele eeeeeeeeei!”

Aici iar nu se înţelege nimic.  Mircea Cărtărescu de scrie inepţiile astea vede stele verzi, face pe corul, lălăie etc. VAAARZĂĂĂ, fată!

 

 c)      mai puţin stupide

„De ce-ai plecat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi – femeie sau bărbat –
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?…”

Ion Minulescu o mai scoate cât de cât la capăt, dar cu toate astea e clar că potecile prin munţi nu te duc în luna mai spre Iad. Cel mult sus, la The Office, în Predeal. Nize, good one!

Cam asta e faza cu poezia. Joia viitoare ne vom întâlni la Ora de Cooltură pentru a discuta despre „Dietă”. Vom afla cu ce se mănâncă ea, care e treaba cu carbohidraţii, proteinele şi alte-alea, dar mai ales cum să arăţi ca Oana Zăvoranu… îh, scuze, voiam să spunem Catrinel Menghia. În special, dacă eşti băiat…

BIG BANG-ul

(de unde vom afla cum a aparut Universul, daca si-a bagat Dumnezeu coada, ce legatura au BMW-urile cu toata treaba asta, dar mai ales daca nu cumva a fost vorba de Gang Bang, in loc de Big Bang)

Doamnelor, domnisoarelor, domnilor, stimate Simona Senzual, Bianca Dragusanu, Catalin Botezatu si Anna Lesko si stimati Irinel Columbeanu si Codin Maticiuc.

Avem cateva intrebari esentiale pe lumea asta: exista Dumnezeu? Care e rostul nostru pe Pamant? De unde provin scamele din buric? To be or not to be? Daca nu Fizz, atunci cine? A avut Universul un inceput? La aceasta ultima intrebare vom incerca sa raspundem astazi in clasa. Persoanele care cred ca ceea ce vedem in jurul nostru e produs de un nene cu barba pe care nu l-a vazut nimeni sunt rugate sa ridice geamurile la Maybach si sa dea muzica religioasa la maxim.

Pentru ceilalti, mai simplu spus: Big Bang-ul e ce s-a intamplat dupa ce Universul a facut poc. Un fel de Mare Poc, de unde a aparut totul. De fapt,  Big Bang-ul asta explica ce s-a intamplat dupa ce a aparut spatiul si timpul. I’m like WTF, dude? Cum adica a aparut spatiul? Si, ia stai asa, cum adica a aparut timpul? Ba, cam asa e. Iarta-ma ca ti-o zic pe sleau, dar faza e ca Big Bang-ul, chiar daca suna a “poc!”, n-a fost o explozie de materie care a umplut un Univers gol. Ci, tine-te bine… Spatiul (de mana cu timpul) a inceput sa se extinda. Iar tu o sa intrebi: ce era acolo unde se extindea spatiul? Iar eu o sa-ti spun: nimic.

La toata tampenia asta s-a gandit prima data, Georges Lemaitre (adica, Jorj Leumetr, sau Gigi Jupanu’, pentru vorbitorii de franceza) un preot catolic belgian/fizician/astronom. Altu’ care n-avea ce face si s-a apucat sa debiteze ineptii de genu’, a fost Albert Einstein (Ainshtain, pentru vorbitorii de evreiasca), care a scos teoria ce se pupa cu Big Bang-ul asta: Teoria Relativitatii.

Iata-i pe cei doi pregatindu-se sa intre la Gaia, la petrecerea de joi cu tema “Priests and physicians – the kinkiness!”.

Inainte sa explicam ce e Big Bang-ul, hai sa stabilim ce NU e:

1.       Nu a fost un fel de bomba cu materie care a explodat in mijlocul Universului. Nu a pocnit intr-un loc anume, intr-un spatiu deja existent. Inainte de “poc” nu exista “loc”.

2.       Nu explica poc-ul, ci doar ce s-a intamplat dupa el. Nu stim ce a fost inainte de “poc”.

3.       Nu se extinde in spatiu, ci, intr-un fel, in jurul lui – nu are centru si nici margine. Cam cum e suprafata 2D a unui balon care se umfla.

4.       Universul nu era de marimea unei portocale, cum se tot spune pe la The Eatery. Nu era portocala, ci clementina. De fapt, ce e in jurul nostru (materia, nu spatiul) era grupat intr-un loc foarte mic.

5.       Nu toti fug de ceilalti. Uite, de exemplu noi in galaxia noastra stam la un loc, frateste. Chiar daca totul se extinde, la nivel “local” gravitatia tine lucrurile la un loc. Asa ca galaxiile isi pastreaza dimensiunile. Cat de cat.

Analogie (din latina: “anal” = fund; “orgie” = dezmat total)

 a.       Sa zicem ca traiesti in doar doua dimensiuni, pe suprafata unui balon (adica nu exista grosime). Si Bianca Dragusanu sta mai incolo de tine. Umfli balonul si distanta dintre voi creste, asta pentru ca balonul se extinde. Asta s-a intamplat o data cu Big Bang-ul si extinderea spatiului.

b.       Acum, s-o luam invers, imagineaza-ti ca pe balonul asta umflat esti tu cu Bianca Dragusanu, Anna Lesko, Ileana Lazariuc si Catrinel Menghia. Scoatem aerul din balon si totul incepe sa se adune la un loc. Adica, vin bestiile astea inumane peste tine (de unde si termenul “orgie”). Asta e Big Bang-ul in sens invers.

Acum sa vedem ce ESTE Big Bang-ul. E o teorie care explica cum s-a umflat Universul dintr-un punct si s-a facut mare-mare, cam cat Oana Roman. Da, frate, acu’ aproximativ 13,7 miliarde de ani (deci, cand Irinel era tanar, pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu), toata materia, energia, lumina, BMW-urile, sticlele de sampanie Crystal, ghiulurile etc. erau stranse intr-un punct mic, mic de o densitate infinita. Ce inseamna asta? Eh, nu conteaza, tu trebuie sa intelegi doar ca BMW-ul si Crystal-ul erau totuna. S-o luam dupa ceas:

La vreo 10^-43 (adica 0,00000000000000000000000000000000000000000001) secunde dupa Poc

Asta este “timpul lui Planck”. Adica, un timp mic-mic, in spatele caruia se pare ca nu putem sti ce s-a intamplat. Faza e ca si Universul la momentul ala avea o dimensiune tare mica numita “lungimea lui Planck”, de ii ajungea lui Irinel pana la umar. Ca sa intelegi cat de mic, era cam de 10²⁰ ori mai mic decat diametrul unui proton. Care e mic rau. Mult mai mic decat o bobita pe care o produce Mucifer, prietenul Danielei Crudu. La nivelul asta, fizica pe care o cunoastem noi nu se mai aplica. Unii spun ca timpul si spatiul devin ca un fel de spuma. Hai ca-i groasa rau! Se zice ca undeva dupa momentul asta a existat un moment inflationar. Adica Universul, din Andreea Raicu a devenit brusc Oana Roman.

Intre 10^-12 si 10^-10 secunde

Aici a taiat Big Bang-ul oficial panglica. Dupa umflarea masiva, energia se transforma intr-o supa Knorr de fotoni, gluoni si alte particule elementare.

10^-11 secunde

Acuma micutul Univers, cum ar spune Banica jr., e plin de radiatii si creaza particule si antiparticule, care isi dau una alteia in cap. Si-au dat ce si-au dat, dar pana la urma au supravietuit mai mult particulele.

10^-10 secunde

Aici se intampla o faza cu forte nucleare slabe care nu ne intereseaza, asa ca iata o poza cu Catrinel Menghia pentru publicul nosru masculin:

10^-4 secunde

Aici se intampla o chestie cu imbarligarea dintre cuarci, gluoni, inauntrul mezonilor si barionilor. Iarasi, neinteresant, asa ca iata o poza cu Ricky a lu’ Monica, pentru publicul nostru feminin:

1 secunda

La momentul asta protonii au castigat batalia cu neutronii. Au fost mai multi ca dusmanii lor, ceea ce a fost un lucru bun pana la urma, ca avem mai mult hidrogen decat heliu in Univers. Ceea ce a putut da nastere, peste cateva miliarde de ani, lui Catrinel si Ricky. Yupiii!

100 de secunde

Se formeaza nucleele unor elemente precum hidrogen (se produc primele Toyota Prius), heliu (oamenii pot sa-si faca vocea subtire) si litiu (apar bateriile Duracell).

10.000 de ani

Ca pana acum, Universul se tot umfla si se raceste (parca n-am zis ca se raceste, nu?). De aici ne-a ramas “radiatia cosmica de fond”. Asta din urma e o chestie pe care o masoara aia care prefera sa dea banii pe radiotelescoape, in loc sa-si ia jante misto la masina. Adica, o dovada clara a ceea ce s-a intamplat in perioada aia.

500.000 de ani

Deja se formeaza primii atomi. Cum probabil ca Simona Senzual si-a dat seama, sunt atomi de hidrogen, heliu si litiu. Elementele babane, precum carbonul, care este esential pentru aparitia vietii, apar mai incolo.

1 miliard de ani

Trece la treaba gravitatia. Cea care il face pe Boc sa cada in emisiune la Gheorghe:

Tot acum se formeaza primele stele. Aici ar merge o gluma proasta cu Dinamo.

Intre 2 si 13 miliarde de ani

Stelele se pun pe scos elemente babane. Ca sa stii si tu, daca te intreaba vreodata cineva la Casa di David, toate elementele din Univers care sunt mai grele decat litiul, au fost produse de stele.

Zilele noastre

Apare Ora de Cooltura. Eveniment de insemnatate inter-galactica. (Acum cu pagina de Facebook)

 

Big Bang-ul asta e o teorie care are multe plusuri, dar are si unele minusuri. Adica lasa niste semne de intrebare. Cea mai importanta e ca nu explica de unde a plecat toata combinatia. De unde a aparut punctuletul ala… Ca e clar ca Mucifer nu era in viata p-atunci. Aici si-au bagat multi nasul si au ajuns pana acolo incat sa spuna ca pot exista mai multe Universuri, care se tot formeaza ca niste bule, adica in loc de Big Bang avem Gang Bang. Altii, printre care si Gigi Becali, spun ca acolo e mana lui Doamne-Doamne. De altfel, Papa Pius al XII-lea, a declarat la mijlocul secolului trecut ca teoria Big Bang-ului e in concordanta cu conceptele catolice legate de Creatie. Adica da mai bine decat varianta in care avem un Univers etern, fara inceput si fara sfarsit, ceea ce l-ar lasa pe Doamne-Doamne somer.

Dupa atata stiinta, joia viitoare ne vom intalni pentru a discuta despre “Poezie”. Ceee draaaguuut! De unde vom afla cum sa intelegem o poezie, care sunt cele mai frumoase versuri de manele, cum sa dai sms-uri smechere gagicilor si ce trece prin capul poetilor cand scot versuri.

TRADAREA LA ROMANI – Al II-lea Razboi Mondial

(de unde aflam cum ne-am luat noi la pumni cu Rusia, SUA si Anglia deodata, cine ne-a vandut pentru o lada de caviar si una de vodka si ce legatura au toate astea cu Anna Lesko!)

Doamnelor, domnilor, draga Simona Senzual! Bine v-ati intors de la Bamboo Mamaia, dupa un 1 mai insorit. Scoateti stilourile Mont Blanc si notati:

Cum stateau treburile pe la 1930 si ceva? Naspa rau, domn’e. N-aveai si tu o terasa unde sa-ti scoti Bentley-ul, un Ciao sa vezi cine s-a mai imbracat naspa, iar telefoanele n-aveau video-calling, MMS si nici 3G. Asa ca barbatii smecheri nu se gandeau ce vedeta Playboy sa mai agate ca sa arate cat de tari sunt. Pentru ca revista nu aparuse inca, astia planuiau sa cucereasca lumea. Unu’ d-asta de-l striga ma-sa „Hitlerica!”, a venit in 1933 la putere in Germania si a fost clar de la inceput ca omu’ e sandilau. A inceput sa se bata cu lumea prin Europa aiurea, cam cum fac badigarzii de la discoteci. Ai nostri, cand au vazut ca germanii se apropie incet-incet, au adoptat pozitia ghiocel si au semnat un tratat comercial cu ei. Adica ei sunau si noi eram prezenti, asa cam cum face Emmy.

Nemtalaii astia, banditi maxim (maxim, am zis!), au mazgalit cu rusii un pact de neagresiune (adica = „eu nu bat la tine, tu nu bati la mine!”) pe 23 august 1939, care a ramas in istorie cu numele Pactul Ribbentrop-Molotov. Imediat incepe razboiul full. Dupa ce initial facusera harcea-parcea Cehoslovacia, germanii cuceresc Polonia (pe care o impart frateste cu rusii) si apoi Franta. Pe 17 iunie 1940, tzar-tzar, ne suna rusii: „Alo, da, cine e?”. „Rusia, ma! Da Basarabia si Bucovina de nord, ca altfel iese smardoiala! Haraso!”. „S-a facut, nu zaiet pagadi!”. Mama, frate, era groasa! Asta e ca si cum stateai tu acasa si te jucai un Warcraft si te suna Zmarandescu sa-i dai o mana si un picior. Acuma, na, e el Zmarandescu, dar nu o sa ramai ciung si schiop fara sa dai si tu macar o palma. Eh, nu, noi n-am facut asta. Regele Carol II a strans un Consiliu de Coroana cu 21 de membri. La prima strigare 11 zic sa ne aparam. Nicolae Iorga, despre care unii au invatat in cladirea aia mare fara canapele de piele, ci doar cu banci, de-i zice scoala, a zis: „O tara care cedeaza fara lupta o parte din teritoriu, isi risca chiar existenta”. La a doua strigare au mai ramas doar 6 curajosi. Ok, ne bateau astia de ne suna apa in cap, dar e o vorba din vechime care zice ca nu dai o palma de pamant fara sa dai si tu un pumn (nu e asa expresia, dar asta suna mai bine). Au luat rusii ce-au vrut, dup-aia au sunat nemtii: „Alo, da, cine e?”. „Tata Hitler, ma! Das ist not good! Da jumate din Transilvanie ungurilor si Cadrilaterul bulgarilor, ca te sparg. Scheize!”. „Spielhosen, sa traiti!, azi sau ieri?”. Asa ca, in cateva luni, am ramas in funduletul gol, fara sa fi incarcat macar o arma! 1940 e anul in care n-am luptat nici in stanga, nici in dreapta. E anul in care ne-am tradat pe noi insine. Insa nu atat de grav cum i s-a intamplat lu’ Bote cu Dragusanu.

Dupa faza asta, Carol si-a strans ce avea mai bun in cateva sute de geamantane din ultima colectie LV si a fugit in strainatate.

La putere s-a instalat generalul Antonescu. Imediat, ne-am aliat cu germanii, care planuiau sa invadeze de la noi Balcanii si sa se ia la omor cu rusii. N-a durat mult si faza asta s-a intamplat la 22 iunie 1941, atunci cand Antonescu a rostit replica devenita celebra: „Ostasi, va ordon treceti Prutul!”. Noi, soriceii de biblioteca, tropaiam pe langa elefantii germani. Naspa era ca nu semnasem cu ei niciun contract, nu ne dadusera nici factura, de bon fiscal nici nu mai vorbim. Am luat inapoi de la rusi Basarabia si Bucovina de nord, dar nu ne-a convenit. Ca haplea, voiam mai mult! Pe 30 noiembrie 1941, ii suna iar BlackBerry-ul lui Antonescu: „Alo, da cine e?”. „Anglia, ba! Lasa-i pe rusi in pace, otherwise va rupem fashu!”. Antonescu i-a ras in nas: „Ha, ha, ha! Big lol!”. Peste o luna ne declara englejii razboi. Faza cea mai tare: pe 12 decembrie 1941. Tine-te bine! Romania ii da un SMS ambasadei americane la Bucuresti, dupa ce Germania si Italia au declarat razboi SUA: „Guvernul regal roman are onoarea sa comunice guvernului SUA ca… Romania se afla ea insasi in stare de razboi cu Statele Unite ale Americii”. Bai, frate, acuma’ nu stiu daca intelegi prea bine, dar e ca si cum Tarky ii suna pe Ciprian Sora, Ionut Iftimoaie si Catalin Morosanu si le zice ca vine peste ei… Cam asa faceam noi cu SUA, Anglia si Rusia.

 

Eh, si uite-asa am ajuns pana la Stalingrad. Cum ar veni, dupa ce aia ne-au certat la telefon si le-am dat ditamai bucata de tara, hop!, la usa lor, cu nuielusa in mana. Rusii au stranutat ceva mai puternic si am bulit-o. Nemtii zic si acum ca din cauza noastra s-a intamplat beleau de la Stalingrad, cand au murit pe capete si de-ai lor si de-ai nostri. Eh, deja era clar ca Germania nu o mai duce mult. Asa ca noi am inceput sa ne guduram ba pe langa Aliati, ba pe langa rusi, sa aiba mila de noi, la o adica. Rusii au inceput sa ne puna conditii. Noi, am inceput sa ne gandim. Antonescu n-ar fi vrut sa-si incalce cuvantul dat nemtilor. Chiar si cand ruznacii au intrat ca in branza prin frontul romano-german in Moldova, noi nu stiam ce sa facem. S-a gasit insa Regele Mihai sa se treazeasca din somn si cu un „Bloc National Democratic” (adica mai multi politicieni care ca si azi isi urmareau propriul interes), pe 23 august 1944, ii fac o cheie lu’ Antonescu. Pentru ca nu voia sa faca pace cu rusii l-au demis din functie si l-au arestat. Nemtilor le-au zis sa se mai duca si pe la casele lor si armatei i-au zis sa bata cuba cu rusii. Germanii au inchis mobilul, au dat cu el de pamant si cu cateva bombe prin Bucuresti. Pe 24 august, Radio Bucuresti, prin Buzdugan si Morar, anunta declaratia de razboi impotriva Germaniei. Noi in razboiul asta nu prea stiam ce vrem sa facem, dar ne placea sa ne luam in gura cu toti. Acum o luam in sens opus. Am luat Transilvania inapoi si ne-am mai oprit in Cehosolvacia. Eram langa alt prieten smecher. Insa prietenul nostru nu uitase ca-i dadusem un spitz in fund si ne-a ocupat tara si ne-a pus un regim politic cu gust de vodka-Red Bull.

Intre 23 august si 12 septembrie 1944, sovieticii ne-au pradat prin insusire 2000 de milioane de dolari. Asa, cam de vreo 2 autostrazi.

Pentru ca ii tradasem si pe unii si pe altii, Aliatii nu ne considerau cobeligeranti (din franceza: „cobel” = glont; „ligerant” = tovaras), adica parteneri de bataie. Rusii ne-au pedepsit rau. Ne au pus sa le intretinem armata de ocupatie, sa le dam 300 milioane de dolari (platibili in 6 ani), i-au arestat pe cei acuzati de crime de razboi, nu au precizat data cand vor parasi tara si ne-au obligat sa ne uitam ore in sir la Dansez pentru tine. Mai mult, ne-au cerut 12 divizii sa ne batem cu ei impotriva nemtilor. Si mai mult, ne-au pus pe cap cenzura, control pe publicatii, telefoane si corespondenta cu strainatatea. Si mai mult decat si mai mult, ne-au turnat o conducere sub control bolsevic.

De ingropat total, a facut-o Churchill, un nene smecher din Anglia. S-a dus la o bauta cu Roosevelt, barosanul Americii si cu Stalin, patronul Rusiei, la Ialta, si i-a zis asa astuia din urma: „Hai sa aranjam treburile noastre in Balcani. In ceea ce priveste Marea Britanie si Rusia, ce ai zice dumneata sa aveti 90% predominare in Romania, noi 90% in Grecia… In timp ce propunerea mea se traducea, am luat jumatate de pagina de hartie pe care am scris propunerea mea… Stalin a luat un creion albastru si rosu si cu partea albastra a bifat… si a pus hartia pe masa. Eu am luat-o si am spus: <Nu este oare prea cinic cum am dispus de soarta a milioane de oameni in aceasta maniera insolita? Hai sa ardem hartia!>. Stalin mi-a raspuns: <Nu, tine-o dumneata>.”, dupa cum scrie in „Memorii” Churchill. Pentru asta englezoiul a primit o lada de caviar si una de vodca. Care nici macar nu era Grey Goose. Se pare ca atunci s-a decis ca pedeapsa sa fie si mai dura asupra noastra si ni le-au pregatit pe Anastasia Lazariuc si Anna Lesko. Dar nu putem baga mana in foc.

Astfel, cu frica in san si tradarea in buzunar, ceea ce nu ne-a fost deloc strain nici in Primul Razboi Mondial si in general in intreaga noastra istorie, am reusit sa ne scoatem cu 45 de ani de comunism, sub directa influenta a ruznacilor. Toate ca toate, dar Anna Lesko ne mai chinuie si-acum…

Daca subiectul vi s-a parut interesant si n-ati adormit cu capul pe Hermes-uri, va recomandam: „Istoria tradarii la romani” – vol I si vol II, de Mircea Balan (http://www.supercarti.ro/carte/istoria_tradarii_la_romani___vol_i__vol_ii.html)

 si “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, de Neagu Djuvara (http://www.humanitas.ro/humanitas/o-scurta-istorie-a-romanilor-povestita-celor-tineri-1)

Data viitoare ne reintalnim, tot joi, la o lectie exploziva: Big Bang-ul. Vom afla daca si-a bagat Dumnezeu coada in facerea lumii sau a fost mana Diavolului si mai ales ca e foarte posibil sa fi fost vorba, de fapt, de un Gang Bang! Stati pe aproape, se baga Cooltura!

MECANICA CUANTICA

Doamnelor, domnisoarelor, domnilor, stimati bambuisti. Vremea afara e superba, terasele s-au umplut de fuste scurte si tricouri cu gulerul ridicat, iar noua ne arde de invatatura, ca in fiecare joi pe la ora asta. Sa mor io daca ma mai inteleg! Faza tare e insa ca puteti sa va asezati la masa, la Casa di David si in loc sa dezbateti cat va rezista noua relatie a Andreei Raicu, puteti discuta despre bozoni, fermioni, functie de unda, ecuatia lui Schrodinger etc. Evident, nu o sa stiti ce inseamna, dar suna mai bine decat Vuitton, Hublot sau Louboutin.

  

Eh, dar sa trecem la treaba. Faza e asa. Lucrurile mari din univers, cum ar fi galaxiile, planetele, maibahu’ lu’ Gigi, se comporta dupa cum zice legea lui Einstein, de-i zic astia de se plictisesc pe bancile scolii “teoria relativitatii”. Teoria asta e si ea cam ciudata, dar nu ne intereseaza azi. Chestiile foarte, foarte mici care au placute de inamtriculare personalizate pe care scrie “particule subatomice”, se comporta dupa cum zic legile mecanicii cuantice. Daca pe aia relativa a scos-o Einstein, mecanica cuantica e opera (halal opera!) mai multor indivizi, precum Niels Bohr, Erwin Schrodinger, Wolfgang Pauli si Max Born. Dar doi sunt smecheri de smecheri printre astia: Max Planck (care a ars-o intre 1858 si 1947) si Werner Heisenberg (care a fost fita de fita intre 1901 si 1976). Astia sunt pentru fizica secolului 20, cam cum e Codin Maticiuc pentru Bamboo. Nu intram in detalii prea multe, pentru ca domnisoara Simona Senzual are suting pentru Libertatea, dar sa amintim ca aceste chestii mici de care vom vorbi sunt electronii, neutronii si in anumite cazuri Irineii.

 

Eh, faza e ca toate particulele astea fac niste lucruri foarte bizare. Mult mai bizare decat Catalin Botezatu aparand la mana unei femei. Ca sa intelegem cat de cat ce se intampla la nivelul ala trebuie sa uitam de chestiile astea “pamantesti” gen cauza si efect, realitate, certitudine si multe altele.

Nu o sa intram prea mult in detalii, dar o sa prezentam cinci principii ale acestei teorii si, apoi, doua experimente date naibii. Pai, zice cam asa mecanica cuantica:

1. Energia nu e continua, adica vine in pachetele mici. Cum ar veni lumina nu e o dunga mare, ci mai multe bucatele. Si mai simplu spus: nimic nu e continuu, totul e format din bucatele extrem de mici
2. Particulele astea mici, mici, de le zice si elementare (fara legatura cu restaurantul Elements) se pot comporta in doua feluri total diferite: ca particule si ca unde. Ce anume le face sa se poarte o data asa si o data invers, o sa vedem ca nu prea putem spune.
3. Miscarea particulelor astea este aleatoare (din greceste: “alea” = alee, straduta; “toare” = care se plimba de ici-colo fara sens).
4. Este imposibil din punct de vedere fizic sa cunosti pozitia si impulsul unei particule. Adica nu poti sa stii unde e si in acelasi timp ce viteza are. Cum s-ar zice, Botezatu stia unde e Dragusanu cu fotbalistu’, dar nu stia cu ce viteza se miscau acestia.
5. Doua particule pot sa se infrateasca si sa comunice instantaneu la distante de milioane de kilometri. Einstein s-a impiedicat in limba cand a dat denumirea acetei faze: “quantum entanglement”. Ca in orice film tradus prost de romani, la noi i s-a zis “incurcarea cuantica”, cand foarte bine puteau sa-i spuna “imbarligare cuantica”.

 

Acum sa trecem la experimente. Primul dintre ele este “Experimentul celor doua fante”. A existat si “Experimentul celor doua cola”, dar pentru ca a esuat lamentabil, oamenii de stiinta au renuntat la el.

 

Va avertizez insa de la bun inceput ca lucrurile sunt bizare rau, asa ca nu e cazul sa arunati cu bunatate de Nokia Arte in mine. De altfel, Feynman, un nene d-asta cu capu’ mare, zicea cam asa: “In orice alta situatie legata de mecanica cuantica o sa putem spune: “Va mai aduceti aminte de experimentul cu doua gauri? E acelasi lucru…”.

De la ce a plecat totul? De la lumina! Iar asta pentru ca cei cu halatu’ de li se mai zice si oameni de stiinta, au vrut sa observe cum anume se comporta lumina. Adica vine sub forma de unda sau sub forma de particula (ca sa inteleaga si Domnisoara Simona Senzual: unda e cand vezi un fascicul de lumina, particula e atunci cand te loveste o piatra tot in ochiul cu care ai vazut fasciculul). Daca e vorba de particule de lumina (adica fotoni), putem sa ni-i imaginam ca niste gloante pe care le trage o pusca. Acum luam un zid cu doua fante (roz, shokata, nu conteaza) in el prin care o sa treaca gloantele si in spatele lui mai punem unul, dar fara gauri d-astea de le zice fante. Dupa ce tragem prin gaurile alea, pe zidul din spate o sa vedem doua linii facute de gloantele care l-au lovit.

  

Daca atunci cand trimitem fotoni se intampla la fel, inseamna ca e vorba de particule. Insa daca e vorba de unda, se va intampla ca in cazul apei. Trimitem un val micut (o unda, de fapt) spre gauri si in momentul cand va ajunge la ele, va trece in partea cealalta ca doua valuri noi. Iar astea se vor uni una cu alta si vor forma pe zid nu doua dungi ca in cazul gloantelor, ci mai multe. Iete, ce simplu e!

 

Eh, acum luam lumina, adica fotonii. Daca merge ca particula, o sa faca pe zidul din spate doua dungi. O punem la treaba si, tine-te de cap!, vedem ca se comporta ca o unda. Adica face mai multe dungi.

  

Faza tare se intampla cand trimitem fotonii unul cate unul. Ne-am astepta ca fotonul sa intre prin una din gauri si sa formeze cel mult doua dungi. Na, belea! Daca asteptam indeajuns de mult, adica sa treaca cateva milioane de fotoni, vedem mai multe dungi, ca in cazul apei. E ca si cum fotonul ala stie ca sunt doua gauri acolo si chiar daca intra doar pe una se aseaza pe perete astfel incat in timp sa se formeze mai multe dungi! Hai ca la asta nu va asteptati: o piatra sa se comporte ca un val! Mergem mai departe. Inchidem o gaura sa vedem ce se intampla. Fotonii acu’ fac o singura dunga. Insa de indata ce o deschidem din nou pe-a doua, fac mai multe dungi. Deci nu numai ca banditul asta de foton stie ca mai exista o gaura, dar stie daca e deschisa sau nu! Ca sa-l pacalim, o sa incercam sa tragem cu ochiu’ sa observam prin ce gaura trece, daca nu cumva trece prin amandoua deodata sau daca nu se imparte in doua pentru fiecare gaura. Cand plasam detectori la marginea gaurilor lucrurile o iau razna de tot. De data asta, fotonii se comporta ca particulele! Intra printr-una dintre gauri, adica fac doar doua dungi pe zid! Daca asta nu era de ajuns, iete ce se intampla cand punem un detector la doar una dintre gauri… Fotonii care intra prin gaura neobservata stiu nu numai daca cealalta gaura e deschisa sau nu, ci si daca e sub observatie! Daca nu punem detector, o sa faca mai multe dungi. Daca punem, o sa faca doar doua. Cand observam gaurile, fotonul o sa aleaga una dintre gauri. Cand nu le punem sub observatie va trece prin amandoua deodata! Cu alte cuvinte, cand incercam sa observam caracterul de unda al luminii, se supara pe noi si se transforma in particula. Cand nu o bagam inseamna isi mentine ambele optiuni. Ca sa intelegi mai usor toata combinatia asta, ai zici un filmulet. Din pacate, nu e nici in romana, nici in rromanes, ci in engleza. Dar poti sa te uiti doar la poze, adica la frame-uri:

Teoria zice ca fotonul circula ca unda, dar intra pe gaura ca particula. Ceea ce ajunge acolo este o probabilitate. Adica poate sa fie aici, acolo sau mai incolo. El merge ca o probabilitate de unda si cand este observat alege sa fie particula. Hai ca v-am dat peste cap de tot!

Unu’ Schrodinger, avea boala pe pisici. Si s-a gandit la un experiment: o cutie care sa contina o pisica, un electron si un detector de electroni legat la o sticluta cu otrava. Daca detectorul depisteaza electronul, sticluta se sparge si pisica moare. Buuun! Sansele ca detectorul sa depisteze electronul sunt 50-50 (sau suna un prieten). Pana nu apare cineva sa observe (adica sa deschida cutia) exista ambele posibilitati in acelasi timp in cutie. Asta insa inseamna ca si pisica e in doua stari in acelasi timp: moarta si vie! WTF, dude?

 

Doamnelor, domnilor, draga Simona Senzual, ne oprim aici. Nu vrem sa ajungem la experimentul in care doua particule comunica instantaneu la milioane de km una de alta. Asta ar fi prea de tot! Pentru azi e de-ajuns. Stim, a fost greu, dar trece repede. Maine o sa va treziti si nu o sa va mai amintiti decat poza cu Louboutin-ii!

Joia viitoare, tot pe la ora asta, ne intalnim la o lectie de istorie din secolul trecut. Despre romani. Cum i-am tradat pe rusi, pe nemti, dar mai ales pe noi insine.

TEORIA EVOLUTIEI

Bine ati revenit, dupa pranzul servit la Isoletta, la „Ora de cooltura”! Domn’e, lectia de azi o sa fie cam lunga, da’ merita, jur! E chiar simpla. Alea cu gaurile nerge si arta abstracta erau complicate rau. Evolutia asta, de care vorbim, e de fapt: suma totala a modificarilor caracterelor mostenite genetic ale individului unei populatii de organisme de la o generatie la alta, cu alte cuvinte schimbarea alelelor in interiorul genetic al unei populatii. Domnisoara Simona Senzual, stati jos nu plecati, am glumit! Explicam acusica mult mai simplu.

Treaba e asa. Noi avem niste chestii PE noi, numite gene, care stau pe pleoape. Si mai avem niste chestii IN noi care se numesc tot gene, care stau in celule. Celulele astea nu sunt ca alea in care ai stat tu cand te-au prins ca umblai cu BMW-ul ala neinmatriculat. Celulele astea sunt niste chestii mici, mici, mici din corpul nostru. Asa, ca niste buline (eh, nu sunt buline, dar nu trebuie sa te strofoci prea tare). Genele astea pe care le ai tu in celule sunt ca planul de la casa, numai ca pentru oameni. Adica daca ai un plan la casa smecher iti iese palatul lui Gigi, daca nu, iti iese apartamentul lu’ Joe din Drumu’ Taberei. La fel si in corpul unei gagici. Daca planul pe care il fac genele e bengos, iese Mihaela Radulescu, daca nu, iese Bianca Dragusanu fara botox, implant de silicon in sani, lifting etc.

 

Genele astea le mostenesti de la parinti, la fel cum Poponet a mostenit cateva sute de milioane de euroi de la ai lui. Parintii la randul lor de la bunicii tai si tot asa pana ajungem la un animal (vietate, de fapt, dar ca sa intelegi lasam asa) de la care au pornit toate animalele. Ma scuzati, nu mai fac domnisoara Senzual, dumneavoastra chiar nu va trageti dintr-un animal! Ok, am mers prea departe, sa revenim.

Genele de pe pleoape sunt modificate de mascara

,alea din celule de niste faze care se numesc mutatii. Adica se schimba ceva in ele, acolo. De exemplu, femeia cu barba, copilu’ cu sase degete la picioare sunt niste persoane foarte de treaba de la circ care au avut o schimbare in gene. Ce anume face sa apara schimbarile astea nu ne intereseaza, dar hai sa ne imaginam ca suntem demult de tot pe Pamant cand nu erau oameni, ci doar niste buline mici rau cu o singura celula. Din astea au aparut alea cu doua celule. Apoi alea cu trei. Dupa astea alea cu patru. Vedeti domnisoara Senzual, incepem sa invatam si numaratoarea pana la 10! De aici s-a ajuns la chestii ceva mai complexe cum sunt viermisorii, de exemplu.

Eh, pentru ca in apa nu era prea multa haleala si nici distractie prea mare (oricum Bamboo nu se deschisese inca), unele animalute au incercat sa vina pe uscat. Astea erau amfibienele (din greceste: “amphi” = motor; “bios” = care se deplaseaza pe mare si uscat cu o viteza constanta). Dar nu se descurcau prea bine. Marea schimbare s-a petrecut cand, tot evoluand, unele specii au tras aer in piept si le-au aparut plamanii. Urmatoarele pe lista au fost mamiferele-reptile. Astea aratau cam asa:

Nici astea nu s-au descurcat prea grozav, dar ele au anuntat aparitia ulterioara (adica care o sa fie dupa) a mamiferelor. Insa alte reptile au inceput sa domine uscatul. Astea s-au dezvoltat ce s-au dezvoltat (adica au evoluat), de au ajuns sa fie dinozauri (din greceste: “dino” = mare; “sauros” = urat). Astia au dominat Pamantul pentru milioane de ani, pana cand au mierlit-o, cel mai probabil din pricina unei catastrofe.

Prin perioada aia de demult au parut si pasarile si mamiferele. Pasarile se descurcau mai bine ca reptilele zburatoare, pentru ca aveau pene (vezi, tot evolutia asta…). Mamiferele, chiar daca erau micute la inceput, erau si ele avantajate: purtau plodul in burta si nu-l mai lasau pe ici, colo, sa faca oamenii caviar cu sampanie, din el.

Cand au disparut dinozaurii, mamiferele s-au scos. Nu mai era nevoie sa traverseze strada uitandu-se in stanga si-n dreapta sa nu le calce vreun brontozaur. Asa ca daca nu mai erau aia mari, evolutia le-a facut pe ele mari. Acum, ca sa intelegem din nou cum avantajeaza evolutia pe unii, sa spunem ca mamiferele erau avantajate din cel putin 3 puncte de vedere: erau endotermice (adica faceau singure caldura, ca si cum ar avea un boiler mic in burta), placentare (isi nasteau bebelusii deja maricei) si patrupede (adica se dadeau prin Beller 4×4).

Eh, tot asa au aparut si primii oameni. Pe unii i-a facut Doamne-Doamne si le-a zis Adam si Eva, pe altii evolutia. Aia facuti de evolutie nu se trag din maimute (in afara probabil de Fernando de la Caransebes), ci dintr-un stramos comun. Acesta nu se numea ”maimuto-om”, dar e clar ca semana mai mult cu o maimuta decat cu un om.

Acum, daca ati inceput sa va scarpinati in cap, aflati ca evolutia asta nu e asa complicat de realizat. Oamenii o fac in mod artificial de mult timp. Sa luam de exemplu “varza”. Aia salbatica, de i se zice Brassica oleracea (din greceste: “brasica” = varza; “oleracea” = cu carne), a ajuns in cateva secole, prin selectia omului, la chestii diferite, precum broccoli, conopida, gulie, varza de Bruxelles, varza kale etc. Lupul, pe numele sau de familie Canis lupus (din greceste: “canis” = canin puternic; “lupus” = anagrama a unui cuvant urat care in romana incepe cu “p” si se termina cu “ula”) , s-a smecherit pana a ajuns in bratele lui Paris Hilton:

 

Dar si in alte brate sub forma celor cateva sute de rase de caini.

Stiu ca nu prea va vine sa credeti ca se poate ajunge de la o celula la om, dar nu e asa complicat. Ganditi-va ca si cu voi s-a intamplat acelasi lucru… in noua luni. De la o celula la ditamai bebelusul. Ca sa fie mai simplu, luam alt exemplu. De la varza aia salbatica la conopida s-a ajuns in cateva secole. Sute de ani e super-mult, nu? Eh, planeta noastra are o varsta de 4,6 miliarde de ani (deci, aproape la fel de batrana ca Irinel Columbeanu), adica 46 de milioane de secole. Mama, mama! Timpul care a trecut de cand traia stramosul comun al tuturor mamiferelor e de 2 milioane de secole. Iar de cand stramosii nostri pesti s-au apucat sa iasa din apa si sa se tarasca pe uscat au trecut 3 milioane si jumate de secole! Deci, timp berechet, fratioare!

Faza naspa e ca p-aici nu mai ramane loc de Doamne-Doamne sau cum zic unii ca el a creat animale, plante, oamenii si pe Mihai Traistariu.

Doamne-Doamne n-a facut nimic din toate astea, ci, cel mult, s-a ocupat de dezvoltarea embrionara. Deci, cade treaba aia cu Zilele in care s-a apucat sa faca verdeturi, vietati, oameni dupa chipul Sau si alte alea.

 Eh, acu’, hai sa intelegem ce se intampla cu animalele astea de se tot transforma. Ia sa ne ducem noi inapoi in timp pe vremea dinozaurilor, brontozaurilor si alte alea. Sa luam un dinozaur d-asta mai mic cu toata specia lui. Asta avea probleme mari, frate. Trebuia sa faca rost de hrana, sa se apere de alti dinozauri mai mari si sa mai si faca progenituri. In populatia asta in care traia el, sa zicem ca exista un dinozaur care avusese o schimbare din-asta genetica. Si schimbarea asta ii daduse muschi mai smecheri. Faza e ca sansele astuia sa supravietuiasca erau mai mari. Adica putea sa alerge mai mult dupa hrana, sa fuga de aia care voiau sa-l pape etc. Asa ca asta avea sanse mai mari sa faca mai multi dino-copilasi (na, daca traia mai mult) decat alalalt. La randul lor, copilasii transmiteau genele mai departe. Mutatiile astea se puteau adauga unele peste altele. Din familionul astuia cu muschi puternici, ii aparea unuia la un moment dat dinti mai puternici. Iete, alt avantaj! Si tot asa, de in timp un dinozaur ajungea sa aiba aripi si sa zboare. Nu, fara caterinca, chiar asa s-a intamplat…

Da’ vezi tu, nu era obligatoriu sa fii mai rapid, mai puternic, ci mai adaptat. La ce? La a duce specia mai departe. Ca, na, daca ne uitam la paun, vedem ca evolutia i-a dat culori smechere in pene. Nu prea e misto sa ai pene d-astea, ca sari imediat in ochii pradatorilor. Insa pe el il ajuta sa se combine cu o paunita mai usor. Selectia lor, de-a lungul timpul, au facut-o gagicile paun, ca ele au ales cu cine se… “asa” si cu cine nu. Asa ca si-au transmis genele mai departe paunoii mai aratosi. Gandeste-te si tu… Vine unu’ la Bamboo, cu un tricou simplu, negru. Dup-aia apari tu cu tricoasul ala al tau smecherit, de scrie mare D&G cu auriu. E clar cine combina mai usor, nu?

Apoi, mai sunt faze d-astea cum se intampla cu un anume tip de omida. Asta a ajuns atat de bandita dupa milioane de ani, ca are o coada de zici ca e sarpe. De ce? Pai, ca sa sperie dusmanii.

Pe scurt, care e treaba cu povestea asta lunga si complicata:

1. Oamenii aleg verzele si asta e selectia artificiala.
2. Paunoaicele aleg paunoii aratosi, astfel trasmitand genele “aratoase”. Asta e selectia sexuala si a descoperit-o Darwin sau cel putin a recunoscut-o si a numit-o.
3. Omidele alea au supravietuit ca s-au adaptat in timp la mediu. Asta e selectia naturala si a fost cea mai mare descoperire a lui Darwin.

Si mai pe scurt e vorba de “supravietuirea neintamplatoare a genelor care variaza intamplator”.

Cel mai scurt… si mai simplu:

Daca ti-a placut subiectul ai putea sa-ti iei cartea asta

Poti sa o cumperi de-aici: http://www.librarie.net/carti/127827/Ceasornicarul-orb-Richard-Dawkins . Nu e groasa, are poze, dar nu are pagini cu Sudoku si nici „Bine/Prost imbracate”. Ok, te-am pacalit, n-are poze, dar tot merita s-o cumperi, macar ca o lasi doua-trei zile pe bord in Porsche.

Ora urmatoare ne intalnim in clasa pentru o lectie despre: „Mecanica cuantica” si chestiile cele mai ciudate de pe lumea asta. Sau cum pot fi unele chestii doua chestii deodata, cum pot comunica doua chestii intre ele instantaneu chiar daca sunt la miliarde de km una de alta, cum se uita niste chestii la noi si daca ne uitam la ele se transforma in altceva si cum poate sa fie o pisica pe jumatate vie, pe jumatate moarta. Ba, da-ma naibii!