Category Archives: Arta fotografica

FOTOGRAFIA

(de unde vom afla cum poţi face poze jmechere, ce firmă a scos obiectiv model Irinel Columbeanu şi ce aparat foto să-ţi cumperi)

Faci poze. În primul rând, să-ţi pui pe hi5. Alea cu tine la Rex pe plajă, cu o şampanie şi două siliconate (la care pui comment: “astavara la rex cu 2 prietene”). Pe Snagov cu jetu’, cu Căşuneanu ăla mic (la care pui comment: “marfaaaa”). Lângă Mugur Mihăescu (la care pui comment: “cu fratele meu mori de ras cu asta”). Le faci cu telefonul, iar în cel mai bun caz cu un Sony Cyber-shot, luat la ofertă de la Flanco. Sau, na, dacă nu cumva ţi-ai luat unul d-ăla jmecher cu “tun”, pe care ai dat vreo 1.000 şi ceva de euro şi pe care îl ţii pe “Auto”.

Acum, uită-te şi tu la pozele tale! Nu ţi se pare că sunt toate la fel? Între ele şi cu ale altora. Bine, dacă le pozezi pe Simona Senzual, Daniela Gyorfi, Bianca Drăguşanu etc., rezultatul oricum va fi acelaşi. Dar noi ne referim la situaţiile când pozezi oameni, locuri, lucruri ş.a. diferite. Nu zice nimeni să faci poze ca asta:

Dar măcar ceva de genu’ ăsta ar putea să iasă:

Stai tu şi te gândeşti: ”LOL! adică ce, mă, eu nu pot să pozez un băieţel şi un căţel?”. Păi, e foarte posibil, dar nu o sa iasă în veci aşa. Iar ca să înţelegi exact de ce, ia să vedem care e treaba cu fotografia…

Fotografia e 99% linii, culori, forme, lumină şi lipsa ei. 1% e despre cine sau ce e în poză. Cum ar veni, poţi să pozezi tu chiar şi Porsche-ul tău Cayman, că tot nu o să se uite nimeni la el. Iar alţii pot să fotografieze nişte spiţe banale ca astea de mai jos şi toată lumea să belească ochii:

Care e faza? Domn’e, nu contează cât de scump e aparatul tău foto. Contează, în mare, două lucruri: compoziţia şi lumina. Adică, cum aranjezi sau cum nu aranjezi chestiile de prin poză şi ce lumină cade sau nu cade, pe ele. Poţi să ai tu aparatul de mai jos, care costă vreo 42.000 $, că tot poze de buletin o să scoţi:

Păi s-o luăm cu lumina. Asta e strâns legată de o chestie de îi zice expunere. Cum ar veni, în ce fel expui aparatul la lumină. Adică, dacă îl laşi prea mult la soare, s-ar putea să se topească. Când a ajuns subţire cât o peliculă de film îl poţi răci şi ai o poză foarte originală. Nu e chiar aşa. Contează cantitatea de lumină care intră pe gaura aia prin care face el cu ochiul. Click! Dacă face găurica mică intră puţină lumină. Dacă face ditamai găuroaia, intră, ghici? Bravo, Simona, mai multă lumină. Când intră prea multă zic unii că e arsă sau supra-expusă. Şi invers, dar în niciun caz “nearsă”.  Mărirea şi micşorarea găurii se face, la majoritatea aparatelor care au aşa ceva, de la butonul “A”. Care vine de la “aperture” (din franţuzescul: “apperturision” = “a face găuri”). Românii îi zic “diafragmă” şi oricât ai crede, nu arată aşa:

Cum se foloseşte diafragma aparatului? Păi, e simplu. Vrei mai puţină lumină, adică o gaură mai mică, îi dai mai multe numere, contrar logicii elementare, aşa cum se poatre vedea mai jos:

Bun. În afară de mărimea găurii, numerele pe care i le dai, diafragme etc., mai contează cât de mult te ţine. Cu alte cuvinte ”timpul de expunere” (sau cum spun vorbitorii de germană: ”shutteren speeden”. De unde şi butonul cu ”S”). Şi mai simplu, cât ţii gaura deschisă. Că, na, dacă o ţii mai mult, intră mai multă lumină. Aşa că începi să ai o combinaţie între mărimea găurii şi cât o ţii deschisă:

Deci, să rezumăm: n-ai lumină, faci gaura mai mare sau o ţii deschisă mai mult. Eh, acu’ apar problemele. Când timpul de expunere e mare şi mişti aparatul sau se mişcă ăia prin faţa ta, îi vezi în poză ca după o noapte la Bamboo, adică în ceaţă. În schimb, dacă dai gaura mare nu prea mai vezi ce e în spate. Şi din combinaţiile astea poţi să faci o gramadă de chestii mişto.

Acum că ai înţeles cum e cu butoanele de pe aparat (alea cu “AUTO, “P”, “M” şi toţi maimuţoii ăia poţi să le ştergi cu acetonă)…

…îţi mai explicăm despre încă unul. Ăla reglează ceea ce se cheamă ISO. Nu e vorba de certificarea aia cu 9001, 14001, dar tot cu cifre e. Înseamnă cam cât de senisibilă la lumină e chestia aia din aparat care o primeşte. Când cifra e mică are nevoie de multă lumină: ISO 100, ISO 200, de exemplu poa’ să facă poze în solar. Când e mare: ISO 1600, ISO 32000, poa’ să facă poze şi în cavouri. Pentru finalul acestei părţi, te anunţăm că nu contează nici cât de mare o ai. Cum s-ar zice, nu contează mărimea obiectivului, ci ce anume ştii să faci cu el!

Obiectiv Panasonic model Irinel Columbeanu

Obiectiv Sigma model Roxana Ciuhulescu

Buuun. Acum să trecem la compoziţie. Aici e cel mai complicat. Sunt câteva reguli de bun simţ, cum ar fi: nu te scobi în nas când foloseşti bliţul, descalţă-te când intri în studioul foto sau pune mâna la gură când developezi un film. Şi unele de rău simţ. Le-am selectat pe cele mai importante 5:

1. Treimile.

Imaginează-ţi că împarţi poza în nouă părţi egale. Pune şi tu ce vrei să pozezi pe una din liniile alea verzi sau la intersecţia dintre ele. Ca să fie mai sigur că nu greşeşti, trage-le cu carioca pe ecranul LCD.

2. Liniile.

În afară de liniile alea verzi pe care le-ai tras cu carioca verde, poţi să foloseşti alte linii care să atragă atenţia asupra subiectului, ca asta de jos. Pentru asta nu îţi trebuie carioca maro.

3. Încadrarea.

Asta e complicată rău, dar ca să-ţi fie uşor, în unele cazuri poţi să faci o “ramă” din ce găseşti în jurul tău, cum a făcut ăsta aici:

4. Tăierea.

Aici e simplu. Nu aglomera poza. Adică fă o poză la ce te interează, nu la toată galaxia.

5. Echilibrul.

Când nu pui în mijlocul pozei subiectul tău (ceea ce ar fi bine să faci cât mai des, mai ales dacă ţii cont de regula treimilor), s-ar putea să laşi un “gol”. Aşa că poţi să echilibrezi poza, dacă incluzi un alt element mai puţin important (ca mai jos, unde nu e vorba tocmai mijloc, dar prinzi ideea).

Pe final, uite ce aparate foto digitale îţi recomandăm noi:

Nivelul 1 – grad redus de strofocare

Canon S90 IS

Costă vreo 18 milioane (cam cât o masă subţire la Le Gaga). E micuţ şi tocmai d-aia poţi să-l cari peste tot cu tine. Reglezi o grămadă de chestii la el, gen distanţă focală, diafragmă, ISO, timp de expunere etc. Poţi să-l iei de aici: http://www.f64.ro/canon-powershot-s90-is-10-mpx-zoom-optic-3-8x-lcd-3-inch.html

Nivelul 2 – grad mediu de strofocare

Canon G11

Dai pe el cam 22 de milioane (o masă decentă la Turabo Summer Club). E cât de cât micuţ, dar nu prea o să te simţi comod cu el în buzunar. Asta doar dacă nu vrei să zică lumea că ai teancul cu euroi la tine. Faci o grămadă de reglaje la el, ISO-ul merge până la 12800 şi poţi să-i ataşezi şi bliţ. Îl au tot ăştia: http://www.f64.ro/canon-powershot-g11.html

Nivelul 3 – grad mare de strofocare

Nikon D90

Ăsta costă 40 de milioane (o masă cât de cât ok la Bamboo), cu tot cu un obiectiv Nikon AF-S 18-105 mm F/3.5-5.6G ED VR (în traducere liberă = face poze marfă). E deja nivelul semi-profi. Faci cam tot ce-ţi trece prin cap cu el şi filmează HD.

Asta a fost pentru azi. Vă aşteptăm joia următoare pe la aceeaşi oră cu o lecţie tare de cap: PSIHANALIZA. De aici vom afla: care a fost treaba cu Freud şi de ce trăgea el pe nas mai ceva ca la after-hour, ce pitici ai pe creier, dar, mai ales, de ce ţi-ai dori să te culci cu unul dintre părinţii tăi (I’m like WTF, dude?)

Ah, şi să nu uităm! Iată şi o poză cu Catrinel Menghia. Cu sau fără legătură cu subiectul de azi: