Category Archives: Psihologie

PSIHANALIZA

(de unde vom afla care a fost treaba cu Freud şi de ce trăgea el pe nas mai ceva ca la after-hour, ce pitici ai pe creier, dar, mai ales, de ce ţi-ai dori să te culci cu unul dintre părinţii tăi, I’m like WTF, dude?)

Bine ai revenit la Ora de Cooltură! Ai fost la “Cu naşu la psihiatru”, nu?

E filmul ăla în care DeNiro se strâmbă cât în toată cariera şi pe care românii l-au tradus total stupid. Mai bine era: “…la psiholog” sau “…la psiho-terapeut” sau “…la psihanalist”. Că, na, psihiatru înseamnă altceva, dar nu ne interesează acu’. Deci, care e treaba cu ăştia de te pun pe o canapea să te uiţi pe pereţi, îţi pun întrebări şi până la urmă îţi spun că de fapt vrei să i-o tragi părintelui de sex opus? Şi îţi mai cer pe 45 de minute cât pe 4 vodca-mere la Fratelli.

Eh, ca să ne lămurim care e treaba şi că am exagerat cu fazele de mai sus (în afară de preţ), să ne deplasăm în timp până la unu’ Sigmund Freud.

Ăsta era băiat de băiat. Fuma un pachet de ţigări pe zi, priza coca şi mai era şi misogin, cică. Cam cum sunt toţi băieţii de Dorobanţi… Pentru că s-a dus prea mult la şcoală, chestia aia care nu foloseşte la nimic, mr. Freud s-a apucat să vadă (la figurat, of course) ce e în capu’ oamenilor. Sau ca să ne înţeleagă toţi cititorii noştri: “ce e în capu’ la oameni”. Culmea e că acest minunat joc de cuvinte porcos, nu e departe de ce a găsit Freud. Dar asta mai târziu. A studiat el ce a studiat şi a zis că a descoperit cum să vindece oamenii de toate boalele, cu toate capu’, cu capu’, cu toate, pentru toată viaţa neconstienţi.

Şi pentru că trebuia să-i dea un nume, i-a zis ”Psihanaliză” (din latină: “psih” = “pisică”; “anal” = “fund”). Buuun! Şi pe când scormonea el în capul oamenilor, a găsit mai multe chestii. La Monica Columbeanu a dat de Ricky. La Cătălin Botezatu de nişte dresuri. La Bianca Drăguşanu de un creier mic (şi nu ne referim la ”cerebel”) cu striaţiile netezite de la botox. La Simona Senzual nu a găsit nimic. După ce a căutat el la specimenele de mai sus, a trecut la oameni normali. Şi a găsit aşa: “Eul” (sau “Ego” sau “Conştient”), “Sinele” (sau “Inconştientul”) şi “Supraeul”.

Care-i faza cu astea? Sunt un fel de elemente ale personalităţii tale. Eul e ăla care e în contact cu lumea exterioară: tu când ieşi la cafea pe Beller. Incoştientul e partea aia cea mai inaccesibilă (cam cum sunt fetele de Dorobanţi cu ăia care n-au maşină peste 50.000 de euro) a personalităţii. Ăsta e ăla cu dorinţele sau, scuzaţi limbajul, pulsiunile. Ăsta e atât de puternic că dacă nu-i dai poa’ să te bată la cap (unde altundeva?) zeci de ani. Adică tu, tot pe Beller, când îţi vine să te scobeşti în nas. Supraeul e ăla care o arde preţios. Ăsta e cu principiile morale şi apare la trecerea spre adolescenţă. Cu parşivul ăsta n-ai cum s-o scoţi la capăt. Idealul lui e perfecţiunea şi forţează Eul s-o atingă. Cum s-ar zice, îţi dă peste mână când vrei să o bagi în nas.

Evident că lucrurile nu stau atât de simplu precum băgatul degetului în nas. Hai să luăm un exemplu. Să zicem că o tipă, o vom numi absolut întâmplător Monica, ia de bărbat un miliardar fără să-l iubească. Vrea şi ea una-alta: un Vertu, un Bentley, o casă la Izvorani etc. Vocea conştiinţei, cum zic unii foarte sec, sau Supraeul, cum o să zici tu pe la piscină la Diplomaţi după ce citeşti Ora de Cooltură, îi şopteşte să nu-şi păcălească soţul cu vorbe dulci (cam cum pot fi vorbele dulci, I’m like hellooo?). Dar ea, gândindu-se la sărăcia în care a trăit, la maică-sa care s-a căsătorit cu un sărăntoc precum Cărtărescu, vrea să-şi depăşească starea socială. La ceva timp după nuntă începe să sufere de insomnii, migrene şi altele. Astea nu sunt decât pedeapsa Supraeului, pentru că nu a fost ascultat. Evident însă că ea nu ştie care e cauza suferinţei. Şi dacă nu se aruncă în braţele canapelei la psihanalist, se aruncă în ale şoferului.

Acum hai să o luăm şi altfel. O tipă se îndrăgosteşte de cumnatul ei. Faţă de exemplul de mai sus, asta ascultă de vocea Supraeului şi îşi reprimă dorinţele (adică le trage înapoi). Şi pentru că nu poate să facă faţă sentimentelor încearcă să le uite. Dar dorinţa asta nesatisfăcută renaşte sub ceea ce domnii cu halat alb (“halatu’, cât e halatu’?”) numesc manifestări de tip nevrotic.

Şi aşa se ajunge la psihanalist. Ăsta te pune pe o canapea, ia o seringă mare şi ţi-o introduce în câpăţână. Trage din Inconştient toate dorinţele, ţi-l dezinfectează bine-bine şi bagă nişte vitamine în Supraeu, ca să funcţioneze cum trebuie. Evident, aceasta a fost o glumă. Slabă. De fapt, e vorba de o seringă mică. Evident, asta e o glumă şi mai slabă. În realitate, psihanalistul încearcă să scoată la suprafaţă toate problemele din capul tău. Iar una dintre tehnicile întrebuinţate este descifrarea viselor. Astea nu prezic viitorul, cum zice adevărata fată a adevăratei mame Omida, ci sunt reprezentarea simbolică a dorinţelor.

(Mama Omida pe canapeaua lui Carl Jung)

Freud zicea că visul este: “Viaţa pe care o duce psihicul în timpul somnului”. Greu, domn’e, greu, Freud ăsta! Eh, dar visul poa’ să mai fie definit şi ca o reacţie la nişte stimuli de-afară sau din tine. În primul caz, de exemplu, dormi cu geamul deschis şi ţi-e frig, aşa că visezi că eşti într-o furtună de zăpadă la Cortina D’Ampezzo. Sau visezi că auzi nişte clopote de biserică, dar de fapt îţi sună alarma de la Vertu să te trezească. În cazul al doilea, sunt două feluri de stimuli: fizici şi psihici. Adică, îţi vine să faci pişu şi visezi ceva de genu’, iar faza ailaltă e aia cea mai importantă: stimulii psihici! Cel mai simplu e la copii, când visele arată o dorinţă neîmplintă, de obicei din ziua precedentă.

Eh, în timpul terapiei, psihanalistul te pune să faci ceea ce se numeşte “asociaţii libere”. Adică, ce-ţi trece prin cap legat de visul ăsta. Şi se crede că atunci apar chestii care te pot trimite la ce ai ascuns în inconştient.

Ca să nu mai prelungim suspansul, mai ales că ne apropiem de final, să explicăm care e faza cu ăia care vor să se culce cu părintele de sex opus. Asta e o goangă pe care a scos-o Freud (şi pe care foarte mulţi psihanalişti de seamă fie au modificat-o radical, fie au negat-o) şi care e cunoscută sub numele “complexul Oedip”. Cum s-ar zice, e o legătură erotică la nivel inconştient între individ  şi părintele de sex opus, care duce şi la rivalitatea cu părintele de acelaşi sex. O goangă, cum spuneam… Dacă nu cumva mama ta este Catrinel Menghia.

Asta a fost ”Psihanaliza”, pe scurt. Pentru mai multe informaţii evitaţi Wikipedia şi mai intraţi pe la Cărtureşti, Humanitas sau Diverta. Sunt acolo nişte chestii din carton şi hârtie care vă pot ajuta. Aveţi grijă însă să nu vă observe Marina Dina când intraţi, că vă faceţi de râs. 

Săptămâna viitoare Ora de Cooltură le dă vacanţă elevilor săi. Ne revedem pe 24 iunie când vom discuta despre o chestie jmecheră rău: Marketingul. De unde vom afla cum poţi să te vinzi mai bine, ce e cu mesajele subliminale (adică nişte chestii de ţi le bagă Coca Cola în cap şi au legătură cu Inconştientul învăţat azi) şi cum să vinzi orice în 5 paşi simpli!